
Poate ați auzit de Rafaelo Varga, tânărul concurent de la un cunoscut show de talente, jurnalistul de la o televiziune de știri din România, copilul aruncat de propria mamă, la numai 3 zile de la naștere și crescut în 6 orfelinate. Și, da, vorbim despre aceeași persoană!


”Când aveam trei zile, mama mea m-a abandonat, a fugit din spital. Nu a vrut să mă ia, nu i-a trebuit”
Cu toate acestea, Rafaelo a ales să vadă partea frumoasă, partea pozitivă a lucrurilor, spunându-ne că este fericit că părinții săi au decis să dea viață unui copil nedorit, acest lucru fiind mai important decât faptul că urmează să-l abandonezi. S-a născut într-o ”familie de copii”, mama lui având doar 13 ani și jumătate atunci când a rămas însărcinată. Nu știe exact câți ani avea tatăl lui, 16 sau 18, dar ochii îi zâmbesc plini de dragoste atunci când spune că ”doi copii au dat viață unui copil”. Este dezarmant modul în care Rafaelo vorbește despre mama care, obligată fiind să-l ia înapoi, după câteva zile îl abandonează iar.
”Cineva a zis că m-a aruncat într-un coș de gunoi, altcineva spune că m-a lăsat într-o șură”
Nu există regrete, nu există ură, nu sunt reproșuri. Doar înțelegere și acceptare. Atât. Și-ar fi dorit să-și cunoască tatăl despre care auzise că este italian și cu care seamănă. Ne mărturisește că avea nevoie de prezența tatălui în viața lui. ”Mi-aș fi dorit foarte mult să ies la o înghețată cu tatăl meu sau măcar să mă ia de la școală sau să ne jucăm împreună” Pe tatăl lui nu a reușit să-l întâlnească, dar pe mamă, da. ”Părinților mei le doresc sănătate și le mulțumesc că mi-au pus numele Rafaelo”