Răceala poate fi combătută cu ajutorul vitaminei D. Cu cât afară se face mai frig, cu atât parcă răcim mai ușor din diverse motive. Ce putem face ca să evităm sosirea acestei afecțiuni? Experții doc.ro, prin intermediul unui studiu, ne explică de ce vitamina D este vitală în prevenirea acesteia.
Ce spun oamenii de știință?
Echipa de oameni de știință de la Queen Mary University of London a analizat infecțiile tractului respirator. Acesta acoperă o gamă largă de afecțiuni și boli, începând de la gripă și până la pneumonie. La modul general, studiul a concluzionat că o persoană ar fi scutită de o infecție pentru fiecare 33 de suplimente cu vitamina D luate.
Există beneficii și mai mari pentru persoanele care iau mai degrabă suplimente cu vitamina D zilnic sau săptămânal, decât acei oameni care iau doze mari lunare, iar aceste beneficii s-au putut observa și în cazul oamenilor care sufereau inițial de deficit de vitamina D.
Studiile anterioare au raportat asocieri independente între concentrațiile serice scăzute de vitamina D și probabilitatea unei infecții acute a tractului respirator. Unul dintre cercetătorii implicați în acest studiu, profesorul Adrian Martineau, a subliniat că la o populație mare a țării, suplimentele zilnice sau săptămânale cu vitamina D vor însemna că mai puține milioane de oameni vor face cel puțin o infecție respiratorie acută pe an și nu mai multe astfel de infecții.
Cum obținem vitamina D?
Cei mai mulți oameni obțin necesarul de vitamina D prin intermediul unei diete sănătoase și prin expunerea la soare. Chiar și așa, un medic poate recomanda suplimentele cu vitamina D în cazul anumitor grupuri de persoane. Mai ales în lunile de iarnă și mai ales dacă se dovedește că au deficiență de vitamina D.