A7TV prin intermediul emisiunii Business la Superlativ vă prezintă o colecție de interviuri de personalitate cu antreprenori din diverse domenii. În articolul de față redăm o industrie creativă care a generat cifre de milioane de euro. Vorbim despre piața de publicitate și începuturile sale în Romania, când Radu F. Florescu lansa agenția Centrade, subsidiara locală a Centrade SUA.
Viitorul agențiilor de publicitate
Prezent la emisiunea Business la Superlativ, pionierul industriei de publicitate din România, a vorbit despre evoluția acestei industrii în viitorul apropiat. Radu F. Florescu este de părere că, în urmatorii ani, agențiile de publicitate se vor transforma în agenții de consultanță în afaceri.
„Clientul are nevoie de analiza ADN-ului de business, nu doar de o reclamă bună. Îi oferim companiei soluții la problemele existente, înainte de a oferi soluții de marketing”, a adăugat specialistul.
În aceeași emisiune, Florescu a precizat faptul că, deși este pionierul industriei de publicitate, nu se simte incomodat de concurență. Însă, procesul de negociere între agențiile de publicitate și clienți este unul dificil, care poate dura câteva luni.
Viitorul României
Radu este optimist cu privire la viitorul economic al României. Întrebat dacă România ar avea nevoie de un curs de guvernare, publicitarul a răspuns că: „România este pe o cale bună, prezintă credibilitate ca organism afiliat NATO și UE și că singurul aspect la care ar trebui să se lucreze este atingerea obiectivelor pe termen lung.
Despre Radu F. Florescu se știe că este unul dintre cei mai apreciați antreprenori din domeniul comunicării. El a pus bazele publicității în țara noastră imediat după revoluție, fiind considerat o personalitate a acestei industrii. Este bine cunoscut faptul că agențiile sale au livrat primele reclame comerciale în schimbul difuzării serialului Dallas la Televiziunea Română.
Publicitatea și Vlad Țepeș
Radu Florescu este cel care a dus mai departe istoria noastră cu apelativul de „românul de la Boston”, el aparținând unei familii de boieri care are aceeași origine cu Vlad Țepeș.
Antreprenorul mai este cunoscut și ca un colecționar de proprietăți imobiliare, dar și un bun investitor pe bursele externe. Modest din fire, Radu Florescu nu dezvăluie niciodată cifrele din averea sa, deși topurile celor mai apreciate reviste financiare îl clasează mereu pe primele poziții din piața de profil.
Un aspect remarcant este și faptul că publicitarul este implicat în acțiuni de responsabilitate socială, fiind președintele uneia dintre cele mai cunoscute fundații de caritate. Și, nu în ultimul rând, este reprezentantul Centrade în România, prin poziția de CEO de la compania Centrade Cheil.
Vă lăsăm să descoperiți un interviu de excepție, prin intermediul emisiunii Business la Superlativ.
Articol realizat de Flori Stoian