vineri, decembrie 1, 2023
Acasă Editoriale Actualitate Proiectul cloud-ului guvernamental a fost aprobat

Proiectul cloud-ului guvernamental a fost aprobat

Potrivit ministrului Sebastian Burduja, sistemul este unul transparent, prin care cetăţenii sunt în permanenţă informaţi cu privire la datele lor. În elaborarea OUG s-a avut în vedere protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale, prin dezvoltarea unor aplicaţii de jurnalizare şi notificare a activităţii de prelucrare a datelor cetăţenilor.

 

Astfel, orice cetăţean va putea vedea ce instituţie, când şi în ce scop i-a accesat datele.

„În momentul în care o instituţie a statului accesează datele unui cetăţean, acel cetăţean va avea acces la un jurnal imutabil, deci de neşters, prin care va vedea cine a accesat acele date, când şi cu ce motiv.

Şi va fi notificat în acest sens. Am preluat acest model de la alte state, unde el deja funcţiona. Inclusiv vecinii noştri din Republica Moldova au implementat un astfel de sistem”, a precizat Burduja.

„Este rezultatul unui amplu efort care a inclus mai multe versiuni puse în transparenţă, o consultare publică săptămâna trecută, runde de discuţii cu experţii Băncii Mondiale, ai Comisiei Europene, cu societatea civilă şi mediul privat.

Avem conştiinţa că această versiune include principalele elemente care au fost solicitate în toate aceste discuţii.

În primul rând, o componentă de cloud hibrid, care permite implicarea mediului privat, prin soluţii inovatoare, prin furnizarea de servicii de cloud pentru instituţii publice şi printr-o interconentare la nivelul serviciilor cu cloud-ul privat guvernamental.

De asemenea, include o componentă, aşa cum este definită în PNRR, prin care există un cloud privat guvernamental, administrat de statul român”, a declarat Burduja în cadrul unei conferinţe de presă.

 

„Datele noastre vor fi în siguranţă, nu vom risca să le pierdem. Sunt patru centre de date de nivel 3 şi 4, asta înseamnă, iarăşi, în cazul unor anumite incidente, în contextul geopolitic, în contextul de securitate, ne putem baza că aceste date sunt în mai multe centre date şi nu se vor putea pierde.

De asemenea, eficienţa cheltuirii banului public – în momentul în care tu dai posibilitatea unor instituţii publice să apeleze la cloud-ul guvernamental, înseamnă că nu mai trebuie ca fiecare instituţie să îşi achiziţioneze propriile servicii de stocare a datelor”, a spus el.

ULTIMELE ARTICOLE

Cum ne protejăm datele pe internet?

Cum ne protejăm datele pe internet? Mai mulți băieți adolescenți din SUA au început să folosească inteligența artificială pentru a crea fotografii deepfake nud...

Sfaturi pentru când călătorești peste hotare

Sfaturi pentru când călătorești peste hotare. Unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, Barcelona, se confruntă cu probleme mari din cauza infracționalității care...

Cum să citești oamenii ca pe o carte?

Suntem cu toții fascinați de acele persoane care par să aibă o conexiune instantanee cu alții, reușind să înțeleagă și să sesizeze ceea ce...

Cum să avem o relație de cuplu sănătoasă?

Cum să avem o relație de cuplu sănătoasă? Ceea ce avem toți în comun sunt nevoia de a fi iubiți și suferința pe care...