8.5 C
București
joi, 29 octombrie 2020
Acasă Editoriale Actualitate Proiect de lege. În ce condiții pot beneficia părinții de zile libere?

Proiect de lege. În ce condiții pot beneficia părinții de zile libere?

Un proiect iniţiat de Guvern, care prevede acordarea unor zile libere părinţilor, a fost adoptat, luni, de plenul Senatului României.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect de act normativ.

Mai exact, este vorba despre acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice, care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului.

Proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 îi vizează şi pe părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări, în condiţiile prevăzute de lege, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Proiectul stipulează acordarea de zile libere pentru părinţii care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani în cazul copilului sau adultului cu handicap, înscrişi la unităţi de învăţământ, inclusiv antepreşcolar.

“Acordarea zilelor libere plătite se aplică tuturor angajaţilor din sectorul public şi privat, în condiţii de limitare sau suspendare a cursurilor în unitatea de învăţământ sau a activităţii serviciilor de zi destinate persoanelor cu handicap, pe toată perioadă stării de alertă şi după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021″, prevede proiectul, potrivit Agerpres.

Dreptul la zile libere se acordă şi părinţilor care au copii cu handicap neşcolarizaţi sau au în întreţinere adulţi cu handicap, numai dacă aceştia beneficiază de servicii de zi a căror activitate este limitată sau suspendată ca urmare a efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, conform expunerii de motive.

Zilele libere se acordă la cererea părintelui care îndeplineşte cumulativ condiţiile menţionate, solicitare care va fi depusă la angajator.

Cererea este însoţită de o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, de copia certificatului de naştere al copilului sau de cea a documentului care atestă calitatea prevăzută de lege, precum şi de copia certificatului de încadrare în grad de tip de handicap, în cazul copilului sau adultului cu handicap.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ARTICOLE

29 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

Ziua Internațională a Internetului este sărbătorită în fiecare an pe 29 octombrie, aceasta fiind data la care a fost trimis primul mesaj de la...

Datornicii vor putea să își vândă singuri bunurile luate în leasing

Consumatorii datornici vor putea să își vândă singuri bunurile luate în leasing, potrivit unei prevederi cuprinse într-un proiect care a primit votul final în...

Alexandru Rafila crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească în perioada următoare, scrie News.ro. ”Eu cred...

28 OCTOMBRIE ÎN ISTORIE

Pe 28 octombrie 1931 se năștea cunoscutul actor român, Ilarion Ciobanu. Pe lângă actorie, Ilarion Ciobanu a semnat, de asemenea, regia a două filme,...

COMENTARII RECENTE

Catalin Ionete on Dumnezeu a murit!
kani on Pungă doriți?