
S-a înregistrat o premieră în istoria postbelică a Franţei, un fost preşedinte trimis în faţa unui tribunal pentru fapte de corupţie: Nicolas Sarkozy va fi judecat, începând de luni, la Paris, în dosarul „interceptărilor”, alături de avocatul său Thierry Herzog şi de fostul înalt magistrat Gilbert Azibert, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
Denunţând un „scandal care va rămâne în istorie”, fostul şef de stat, în vârstă de 65 de ani, promite că va fi „combativ” în faţa instanţei în acest proces fără precedent.
Este pentru prima dată când un fost preşedinte al Franţei este judecat pentru corupţie.
Retras din politică după ce a pierdut cursa internă a dreptei franceze pentru alegerile prezidenţiale din 2017, Sarkozy riscă zece ani de închisoare şi o amendă de un milion de euro pentru corupţie şi trafic de influenţă, la fel şi ceilalţi doi inculpaţi, judecaţi în plus şi pentru încălcarea secretului profesional. Dosarul „interceptărilor” îşi are originea într-un alt dosar judiciar care-l ameninţă pe Sarkozy, acela legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din anul 2007 cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.
Procurorii au interceptat convorbirile lui Sarkozy
În cadrul investigaţiilor privind ancheta libiană, procurorii au stabilit în septembrie 2013 să intercepteze convorbirile lui Sarkozy, descoperind astfel la începutul anului următor că el folosea o linie telefonică secretă, cu o cartelă prepay achiziţionată sub numele „Paul Bismuth”, pentru a comunica cu avocatul său Thierry Herzog.