Boșimanii sunt vedete se pare, mulți cercetători amintindu-i în lucrările lor. Chiar li s-a atribuit titlul de cel mai vechi popor de pe pământ! Însă cui îi pasă cu adevărat de acești oameni al căror nivel de trai este îngrozitor de scăzut? Mulți cunosc despre oamenii din tufișuri dar foarte puțini îi cunosc cu adevărat, le înțeleg nevoile și caută să le împlinească.
Cornelia și Ovidiu Pater au decis în urmă cu 12 ani să lase toate realizările din România pentru poporul vedetă din Namibia. Boșimanii au devenit copiii lor și, dacă este posibil, le vor rămâne aproape până la sfârșit.
Cornelia și Ovidiu nu s-au jucat niciodată de-a credința. La începutul relației lor cu Dumnezeu au făcut primii pași pe calea misiunii. Tineri fiind, alături de echipe cu experiență – caravane misionare, duceau vestea bună prin sate și prin orașe.
Curând au înțeles că au nevoie să se dedice acestei lucrări 100% și au plecat în sudul României pentru plantare de biserici. Au avut parte de binecuvântări îmbelșugate pe câmpul de misiune dar cele mai mari sunt copiii lor – Daniel și Lidia, care s-au născut acolo, în timpul dedicat lui Dumnezeu.
După 8 ani de lucrare au decis să se întoarcă acasă, în Oradea, gândind că au slujit îndeajuns. Și, ca oricare bun creștin, și-au construit viața în jurul valorilor general acceptabile.
Au pus pe picioare trei afaceri care mergeau foarte bine (câștigau într-o zi cât alții în 3-4 luni), și-au făcut o casă trainică și și-au trăit viața de credință asemeni oricărui bun creștin. Frecventau biserica săptămânal, dădeau zecimea și… cam atât.
Între timp, în inima lui Ovidiu lua contur o dorință: aceea de a sluji în Africa. Deși Cornelia nu era deloc atrasă de această perspectivă, pentru că afacerile mergeau, Ovidiu a decis să guste puțin misiunea pe tărâm african.
Câteva călătorii pe termen scurt aveau să-l lămurească: misiunea în Africa era destinul său.
Evident că i-a împărtășit Corneliei toate aspirațiile sale. Dar erau ceva aspecte care păreau a împiedica împlinirea acestei nobile dorințe.
Cornelia considera că datoria lor primordială este aceea de a-și crește copiii, nu de a pleca în misiune. Observând determinarea Corneliei, Ovidiu a predat problema aceasta lui Dumnezeu. Doar El o putea lămuri…
Într-un timp relativ scurt, Cornelia a stat față în față cu moartea de trei ori. A interpretat aceste „întâmplări” drept mesaje din partea lui Dumnezeu și a început să se simtă asemeni fugarului Iona. I-a cerut iertare Domnului pentru împotrivirea de care dăduse dovadă și a acceptat să-L slujească printre africani.
Acesta a fost punctul de plecare pentru ceea ce azi se numește KALAHARI NEW HOPE, proiectul în care Cornelia este trup și suflet implicată.
Mai exact, Cornelia este inițiatoarea și coordonatoarea de proiecte pentru că ea cunoaște cel mai bine provocările boșimanilor. Și împlinirea ei este uriașă pentru că știe că se află acolo unde o dorește Dumnezeu.
Asta nu înseamnă că totul a fost sau este roz. Nicidecum. Primii 7 ani de misiune în Kalahari au dormit în cort. Pericolele erau permanent și pretutindeni prezente. Banala nevoie de a merge la toaletă pe parcursul nopții însemna un risc asumat de a întâlni un leu…
Condițiile de trai în deșertul Namibiei sunt extrem de aspre. Animalele sălbatice, lipsa apei și a pământului fertil, bolile și distanțele enorme până la primul punct sanitar fac din acest loc unul complet neprietenos. Boșimanii s-au adaptat acestor condiții extreme și știu ce au de făcut pentru a supraviețui dar pentru un european lucrurile sunt mai complicate.
Poporul boșiman are o istorie tristă. Deși au captat atenția multor cercetători și stilul lor de viață a fost atent studiat și apreciat, nevoile boșimanilor nu au reprezentat o prioritate nici pentru statul namibian, nici pentru străinii care i-au cunoscut îndeaproape.
Din contră, libertatea lor a fost îngrădită. Popor nomad de culegători-vânători, boșimanii depind de zona aceea aridă în care s-au retras.
Dar autoritățile au decis că banii sunt mai importanți decât oamenii și i-au amenințat cu închisoarea dacă depășesc limitele impuse. Vânătoarea și culegerea de semințe le-au fost interzise de asemenea.
Toate aceste restricții i-ar fi condamnat la moarte prin înfometare dacă nu ar fi fost călăuziți să înceapă să cultive porumb și fasole. Statul oferă un sac de porumb pe lună unei familii – ceea ce este foarte puțin raportat la nevoile lor.
Pe de altă parte, boșimanii au fost tratați multă vreme cu asprime de către albii colonialiști care s-au folosit de ei fără a le recunoaște statutul de om și, implicit, nevoile. Așa au fost puse bazele neîncrederii în albi și oricine ar fi dorit să le întindă o mână de ajutor a fost primit cu ostilitate.
În aceste condiții și-a început familia Pater lucrarea. Cu toate intențiile lor bune, au fost necesari câțiva ani până ce inimile boșimanilor au căpătat încrederea necesară pentru a se apropia de albii binevoitori.
Pas cu pas, Cornelia și Ovidiu au pătruns în viața acestor oameni năpăstuiți ai sorții dar iubiți de Tatăl lor ceresc. Boșimanii sunt asemeni unor copii – ei învață foarte ușor, sunt binevoitori și muncitori.
Deși nu știu atât de multe din ceea ce înseamnă civilizație, acești oameni mici sunt fericiți pentru că legătura lor cu natura și cu cei din jur este una foarte puternică. Boșimanii iubesc viața! Atunci când unii copii rămân orfani, imediat sunt adoptați de o familie indiferent de numărul lor.
Locuind printre boșimani, nu poți să nu resimți puternic neputința de a împlini toate nevoile lor. Din cauza diferitelor probleme de sănătate pentru care nu cer ajutor la timp, adeseori izul morții este prezent.
Partea bună este că boșimanii credincioși cred cu tărie ceea ce sunt învățați. Adică ei cred cu adevărat că moartea nu este destinația finală. Din acest motiv, decesul nu este o tragedie ci mai degrabă un prilej de bucurie.
Deși familia Pater lucrează necontenit la îmbunătățirea calității vieții oamenilor din tufișiuri, scopul final nu este acela de a le rezolva toate problemele ci de a-i lega de unica sursă a vieții – Dumnezeul creator și mântuitor.
Dincolo de toate provocările ce țin de sărăcie, de sănătatea precară, de lipsa apei, există o împotrivire fățișă a forțelor răului pentru a-i ține pe boșimani departe de adevărul creștin. Vrăjitorii lor folosesc blesteme puternice care pot omorî cu ușurință pe oricine nu este strâns legat de Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, nu te joci de-a credința. De aceea studiul Scripturii, rugăciunea și postul reprezintă armele de care misionarii și noii creștini au cu adevărat nevoie. Fără acestea, ar deveni ținte ușoare pentru forțele răului.
În ciuda provocărilor vieții de misiune, mesajul familiei Pater este simplu: „Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16).
Ei au ales să fie de folos micului popor de boșimani. Pe tine unde te dorește Dumnezeu?
