Am realizat o emisiune deosebită cu doi avocați de mare valoare din România, unde am vorbit despre Revoluția din 1989. Revoluție sau lovitură de stat, cert este un singur lucru, mulți români au trăit pe viu acele momente care au marcat istoria poporului român.

    Am vrut să știu și să cunosc acele momente și prin ochii colegilor mei avocați, Doamna Elena Bustea și Domnul Mihai Tănăsescu, două personalități marcante a științei dreptului și ai avocaturii românești.

Ce mai înseamnă pentru români libertatea adusă de Revoluție, acum 32 de ani şi ce ar trebui să însemne azi, decembrie ’89?

  „Cred că însemnă din ce în ce mai puțin pentru fiecare dintre noi. Istoria le șterge pe toate, să ne gândim că foarte mulți dintre cei care ne urmăresc acum nici nu erau născuți atunci, sau erau copii”, spune Mihai Tănăsescu, avocatul care în data de 21 decembrie 1989 era în Piața Universității.

Cum mai este văzută Revoluția din 1989 astăzi?

Mihai Tănăsescu, continuă pledoaria: „Cred că Revoluția din 1989 este văzută ca un moment istoric important în evoluția României și în evoluția Europei. Dacă ne ducem cu 32 de ani în urmă, pe 19 decembrie, pot să vă spun că la ora aceasta, seara, toți eram cu ochii și urechile pe radio Europa Liberă. La București încă nu se întâmpla nimic, iar de la Timișoara veneau vești îngrozitoare despre morți, răniți, ceea ce pentru o societate atât de închisă cum era România socialistă, părea imposibil. Îmi amintesc că Ceaușescu era în Iran și erau voci care spuneau că nu se mai întoarce, însă s-a întors și a urmat ce știm și noi. 19 decembrie, a fost o zi liniștită în București. Foarte multă miliție pe străzi, orașul era întunecat, în case era frig, oamenii erau încrâncenați, nu vedeai pe nimeni zâmbind pe stradă. Acum mă bucur când văd copii care vorbesc poate mai tare, adolescenți care zâmbesc și poate vor să iasă în evidență, ceea ce este bine. Atunci, era o atmosferă extrem de gri, de tristă”. Întorcându-ne în timp, pe avocatul Mihai Tănăsescu, Revoluția română la prins pe stradă, ceea ce este este normal pentru un OM atât de devotat și care a crezut în visul său. Avocatul Mihai Tănăsescu, locuia și locuiește și azi, undeva pe Calea Moșilor, care este la 200 de metri de Piața Universității. În aceea zi de 21 decembrie, lucrurile au început în fața Comitetului Central, actualul Minister de interne.â Astfel, după prânz oamenii și-au dat seama că acolo nu au o vizibilitate mare pentru a vedea ce se întâmplă? Toată lumea se aștepta să cadă regimul Ceaușescu. După întâlnirea pe care a avut-o Ceaușescu cu Gorbaciov la începutul lui decembrie 1989, după Malta, unde s-au întâlnit președintele Gorbaciov și Ronald Reagan, după aceea, toți jurnaliștii străini erau în București și stăteau toți la Intercontinental. Atunci, nu știu cine a avut ideea să mute oamenii, manifestanții din Piața Regală, către Intercontinental, ca să le fie mai ușor ziariștilor străini să transmită în direct ce se întâmplă. De aceea, toate evenimentele, toți morții și marea majoritate a răniților au fost la Intercontinental. Altfel, lucrurile accelerându-se, lumea venea cu metroul la Revoluție, cum s-a întâmplat și pe 10 august. La fel de important de spus este că Biserica Colțea era închisă de 3 ani, spitalul era în paragină și în ziua respectivă, pe 21 decembrie, preotul de acolo a venit și a început să bată clopotul ca să adune oamenii, povesteşte cu multă empatie, Omul Mihai Tănăsescu.  

Mai înseamnă ceva libertatea câștigată în 1989 pentru noi?

La acestă întrebare, distinsa avocată Elena Bustea, cu o privire profundă, trecută parcă prin suferința, prin ochii și trăirile acelor vremuri, spune, citez: „Într-adevăr pentru noi Revoluția a fost un moment istoric, crucial pentru poporul român, dar m-aș întoarce către profesia noastră, către profesia de avocat. Pentru noi, pentru profesia noastră a fost în egală măsură un moment istoric, un moment crucial pentru că toate aceste schimbări care au venit după 1989, lăsând deoparte regimul Ceaușescu, lăsând deoparte tot ce am câștigat ca libertate, noi ca popor… dar faptul că noi profesioniștii corpului profesional al avocaților, a trebuit să o luăm de la zero, să ne recalificăm, a însemnat o schimbare profundă, o schimbare majoră în ceea ce privește profesia noastră de avocat. Și într-adevăr, am ajuns în situația în care după revoluție, practic, noi avocații ne-am reinventat, aș spune ne-am recalificat și ne-am câștigat libertatea. Primul lucru esențial pe care l-am câștigat după 1989, a fost libertatea profesiei, ceea ce noi nu am putut spune, ceea ce noi nu am putut face înainte de 1989, fiind strânși, fiind într-un cadru în care ne simțeam într-o atmosferă gri, într-o atmosferă în care știm foarte bine cum ne-am desfășurat profesia cu toții. Sigur că a fost această libertate, a fost o frenezie, a fost un iureș, a fost o descătușare, o descătușare profesională. Astăzi, după cum vedeți, oamenii se manifestă, însă își mai aduce cineva aminte că a existat cândva o Revoluție? Fiecare generație o depășește pe cealaltă, însă nu le putem cere celor care s-au născut atunci în acele momente, iar astăzi au 32 de ani, sau chiar și celor care să spunem aveau opt, nouă, zece ani, și care sunt deja oameni maturi, nu putem să le cerem să înțeleagă în profunzime ce am trăit noi înainte de 1989, ce a însemnat acel regim. Știți, un profesor doctor în medicină a spus la un moment dat, că fiul său nu înțelege când îi spune să fie mai atent și că la timpul potrivit, la timpul acela, noi nu aveam decât un canal TV, două ore de program pe seară…, deci iată că vorbim de generații diferite. Sigur că nu pot înțelege libertatea care s-a statuat și care există după 1989, pentru că nu dă posibilitatea celor născuți sau de vârstă foarte fragedă la acel moment, să înțeleagă ce a fost și să perceapă această libertate și această schimbare”  

Oare rolul nostru a celor care am trăit această Revoluție nu este acela de a menține vie acea flacără a libertății, nu avem obligația asta?

Doamna Avocat Elena Bustea: „Ba da și trăirile și transformările noastre profesionale, dar, cred că Omul este făcut astfel încât să uite, pentru că dacă nu ar uita s-ar încărca cu prea multe lucruri. Deci, lucrurile istoric sunt făcute așa, este o ordine firească, nu trebuie să ne încrâncenăm, trebuie să amintim, trebuie să povestim, toată lumea să știe ce a fost. Și cât de concentrat ni se pare nouă acum timpul, numai dacă ne-am raporta și mă refer în special la profesia de avocat, cum au fost excluși din profesie, câți din tânăra generație de avocați își mai amintesc de ceea ce a însemnat excluderea din profesia noastră a unor somități, a vârfurilor profesiei de avocat? Am avut în familie doi avocați care au fost excluși din avocatură și care cu greu și-au găsit, după aceea, să spunem un post de jurist consult undeva… cei fericiți, dar câți au rămas pe drumuri? Și cum mai aduci în amintirea sau în prezența celor care sunt foarte tineri să cunoască toate aceste lucruri, aceste aberații ale regimului, ale timpului?”   Avocatul Mihai Tănăsescu, continuă ideea Doamnei Avocat, într-un mod autentic și emoționant: „La o întâlnire pe care am avut-o la Baroul București, la o masă rotundă pe care am avut-o la Biblioteca noastră din Palatul de Justiție, care este una dintre cele mai frumoase din țară, am spus că sunt două teme pe care să nu le uităm. Ce s-a întâmplat în primul deceniu după ce au venit comuniștii și ce s-a întâmplat cu rezistența avocaților în ultimul deceniu înainte să cadă comuniștii. Ceea ce știm și noi, ce s-a întâmplat în anii ’80, ce dizidență au făcut avocații, cum au făcut-o. Mă întorc însă la prima perioadă pentru că aceea se uită cât mai repede. Regele Mihai I, a abdicat pe 30 decembrie 1947, iar Decretul pentru epurarea profesiei de avocat a fost dat în 18 ianuarie 1848, deci le era atât de frică de avocați, încât nici în trei săptămâni, au dat acest decret de epurare. Din doisprezece mii de avocați, au rămas două sute și nu cei mai buni. Cei care nu au murit la canal, sau bucurat dacă au prins un post de consilier juridic. Unchiul mamei mele, care era judecător la Înalta Curte, a fost dat afară și a ajuns strungar, fără pensie, fără nimic și mulți au ajus în profesii necalificate. Și răul acesta se continuă și azi, pentru că acest popor nu are un bagaj genetic care să se împrospăteze automat, iar pe oamenii care sunt de cea mai bună calitate, este foarte greu să-i înlocuiești, fiind vârfurile profesiei. Nu cresc așa, sunt generații întregi care îi produc. Și, în cât timp se formează un profesionist de excepție, trebuie să treacă un număr de ani”, a precizat distinsul avocat!  

Cum trăiți din ziua de 18 decembrie 1989, ziua în care ați ieșit în stradă și ați crezut în visul dumneavoastră?

  Mihai Tănăsescu, citez: „Am două lucruri care mi le amintesc și ele sunt bazate pe foarte mult zgomot, unul a fost cutremurul din 1977, unde aveai impresia că se rupe pământul cu tine și altul a fost zgomotul din 21 decembrie care era zgomotul unei mulțimi și bucuroase, dar și speriate în același timp, pentru că tuturor ne era teamă, vă dați seama. Era disproporționat raportul de forțe chiar dacă erau din ce în ce mai mulți oameni în stradă. Pe 22 decembrie, dimineața, să știți că scările de la metrou, care la două noaptea erau pline de sânge, dimineața erau curate ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Sentimentul era, combinația dintre bucurie și teamă, plus avantajul pe care nu îl aveau ceilalți participanți la Revoluție. Vreau să mai adaug ceva, m-am întrebat de multe ori de ce se înregistrează bărbații voluntar la război, când ar putea să rămână acasă, să-și vadă de profesie, de familie? Este un val al schimbării în care te simți exclus dacă nu faci parte din el”  

Am ajuns la un pas de 2022, cum trăim democrația astăzi, democrația este înțelesă corect?

Elena Bustea, Doctor în Drept, continuă într-un ritm pe care nu te mai saturi ascultând-o, citez: „Democrația, nu este înțeleasă corect, consider că în acest moment democrația pentru fiecare în parte înseamnă altceva, pentru fiecare grup social, pentru fiecare profesie, democrația, clar înseamnă altceva. Fiecare își dorește mai mult și din acest motiv ies aceste contrarietăți de păreri, de idei, dar să nu uităm că democrația înseamnă și această contrarietate, a părerilor, a ideilor, a opiniilor, din care până la urmă ies lucruri bune. Cred însă că democrația este firesc să se construiască, noi avem acești 32 de ani, dar sunt popoare ale lumii care vin cu o lecție a democrației de secole. Cred că pentru noi, pentru români, pentru România, al Doilea Război Mondial s-a terminat în decembrie 1989. Pentru noi, în acești 70 – 80 de ani, nu a existat război cu armele, cu tancul, dar a existat acest război psihologic, războiul simțurilor, pe care noi l-am trecut. Acești 40 de ani cât am fost sub dominația comunistă și în momentul când ne-am eliberat desigur, că a trebuit să învățăm și lecția democrației care nu se învăță ușor și nu se ajunge ușor la ea. Dar cu pași mărunți încercăm să o ajungem și să ajungem și noi la nivelul acelor popoare… Pentru noi 32 de ani înseamnă o sumă, un număr pentru societate, pentru omenire, pentru România, pentru poporul român, 32 de ani pentru învățarea democrației nu știu dacă înseamnă foarte mult!”   Le mulțumesc dragilor mei colegi avocați pentru aceste gânduri sincere și pline de semnificație, și vă invit să urmăriți întreaga emisiune pentru a cunoaște povestea văzută prin ochii unor avocați, să cunoașteți sentimentele și trăirile pe chipul văzut prin intermediul acestei frumoase emisiuni, care nu întâmplător se numește: „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru.   Mai multe detalii puteți afla urmărind emisiunea juridică „Prin tribunale ca prin viață” cu avocat Mihaela Olaru și invitații săi, doamna avocat Elena Bustea și domnul avocat Mihai Tănăsescu, accesând următorul link: