
Prietenii potriviți din viața ta
Anul acesta, Bookfest a avut o mare surpriză, cel puțin pentru mine. Cartea lui Jordan Peterson din care am prezentat până acum primele două capitole, a fost tradusă în limba română sub titlul 12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru. Iată că, destul de repede, dat fiind că lansarea mondială a fost la începutul anului, a devenit accesibilă și vorbitorilor de limbă română. Este minunat pentru că această carte este capabilă, dacă este citită și apoi aplicată (frumusețea regulilor este că pot fi aplicate și testate), să schimbe în bine viața oricui, indiferent de cât mult haos ar fi în viața cuiva. Jordan Peterson ne aduce aminte că ne naștem într-o lume în care se dă o luptă neîncetată între haos și ordine și că viața noastră devine, inevitabil, și ea un teren de bătălie al acestui război cosmic. Capitolul trei al cărții, Fii prieten cu oameni care vor ce-i mai bine pentru tine, expune cu o claritate tulburătoare importanța unui lucru pe care îl știe, într-un anume sens, toată lumea. Și anume că destinul nostru este influențat decisiv de oamenii cu care ne însoțim, de cei care ne sunt tovarăși de drum în aventura vieții.Prietenii potriviți și nepotriviți
Cineva îmi povestea că a rămas fără o instalație electrică cu beculețe colorate din cauza bateriilor care s-au scurs în ea. Am întrebat ce se întâmplase. Mi-a spus că bateriile care s-au scurs nu erau foarte vechi, adică nu uitase de ele, dar amestecase baterii noi cu baterii mai vechi. Eu tocmai terminasem capitolul pe care îl discutăm acum și întâmplarea cu bateriile m-a izbit ca o ilustrare extraordinar de puternică din domeniul fizico-chimic a ideii centrale a capitolului.