Consuela Bălașa – A7TV – Trăiește viitorul!

Consuela Bălașa

Poate că ştiţi cum mă numesc, dar în caz că nu ştiţi, mă numesc Consuela Bălaşa! Un spirit viu şi plin de viaţă care încearcă în fiecare zi să devină mai bună! Aventura vieţii mele a început pe 03.01.1991 când am deschis prima dată ochii şi am sesizat că Dumnezeu mă iubeşte şi m-a creat! Iubesc natura şi sportul şi mai ales râsul, pentru că da, îmi place să râd foarte mult! Sunt o fire optimistă şi pozitivă care întotdeauna încercă să vadă partea bună a lucrurilor chiar şi atunci când ele nu există sau sunt greu de sesizat! Consider că nu le ştiu pe toate, deşi femeile au întotdeauna dreptate, întotdeauna, chiar şi atunci când greşesc :P!

Am absolvit facultatea de kinetoterapie unde am înţeles că sintagma “mens sana in sano corpora” este foarte adevărată şi o viaţă trăită pozitiv şi activ are beneficiile ei sigure!

Îmi plac copiii – da, îmi plac copiii şi îmi place să petrec timp în compania lor, aceasta fiind o modalitate de a-mi încărca bateriile.

De puţin timp cochetez şi cu televiziunea, nu pot să spun că sunt o profesionistă, încă nu, dar îmi doresc ca pe viitor să ajung un adevărat profesionist al cuvintelor şi al relaţionării cu publicul, lucru greu de multe ori pentru că stările emoţionale sau spontaneitatea emisiunii îşi spune cuvântul.

Realizez la A7tv mai multe emisiuni cu titlurile: “Virale pe net”, “Step by step” şi “De vorbă cu doctoru’” , care îmi pun întotdeauna limitele la încercare, fiecare emisiune având subiecte diferite şi complexe.

Televiziunea cere timp şi sacrificiu, aşa că eu am ales să mă dedic trup şi suflet acestei profesii care îmi oferă în primul rând foarte multe satisfacţii emoţionale şi sufleteşti şi posibilitatea de a creşte din punct de vedere intelectual, profesional şi social.
Sunt multe de spus despre mine dar acestea le vei descoperi uitându-te la emisiunile mele care sunt sigură că o să-ţi placă!

Te salut, telespectatorule, şi aştept să ne întâlnim pe ecran! Cu admiraţie şi recunoştinţă, Consuela Bălaşa :*

Citeste mai mult