Vin vești bune pentru iubitorii de cinematografie la superlativ! Duminică, 17 iulie 2022, regizorul, scenaristul și producătorul Andrei Chiriac a anunțat lansarea serialului românesc „Egregora. Comoara pierdută”, în cadrul emisiunii BookMedia (A7TV).
Andrei Chiriac a spus că este vorba despre un proiect amplu și că „de la Sergiu Nicolaescu încoace nu s-a mai înhămat nimeni la așa ceva”.
Era și timpul să avem o producție autohtonă, cu o realizare hollywoodiană. Filmul serial va avea treizeci și șase de episoade, grupate în trei sezoane a câte douăsprezece episoade.
„Egregora. Comoara pierdută” este un film conceput astfel încât să pună în valoare frumusețea locurilor sacre din România, precum și potențialul acestora din punct de vedere spiritual. Printre locurile de filmare amintim: Sarmisegetusa, Bâlea Lac, peștera Polovragi, Babele, Corbii de Piatră, Sfinxul, mânăstirea Cârța, vârful Omu, Transfăgărășan, Cazanele Dunării, peștera Ialomicioara, Valea Obârșiei, Sighișoara, Castelul Corvinilor etc.
Nu întâmplător, aceste locuri sunt profund legate de istoria și tradițiile României, purtând amprenta trecutului, legată acum de prezentul cinematografiei românești.
În film, personaje istorice reale – Vlad Țepeș, Radu cel Frumos, Matei Corvin – se împletesc cu fantezia, fantasticul și legendele românești. Istoria reinterpretată a dat naștere unor filme cu un mare succes la publicul actual, precum „Urzeala tronurilor”, „Harry Potter” sau „Stăpânul inelelor”, așa că nu ne îndoim de potențialul acestui film cu o distribuție de zile mari: Gelu Niţu, Maia Morgenstern, Daniel Nuță, Ştefan Velniciuc, Dimitri Bogomaz.
Mai multe detalii despre film puteți găsi pe site-ul:http://www.egregora.info
În încheierea emisiunii, regizorul Andrei Chiriac a declarat: „Spun o poveste care pune într-o lumină frumoasă toată România”.
Un articol de Natașa Alina Culea