Căderea rapidă a oraşului Izium din regiunea Harkov a fost cea mai mare înfrângere militară a Rusiei de când trupele sale au fost forțate să îşi întrerupă atacul împotriva capitalei ucrainene Kiev, în luna martie.
În timp ce forțele ruseşti au abandonat sâmbătă oraș după oraș în Ucraina, președintele Vladimir Putin inaugura cea mai mare roată din Europa într-un parc din Moscova, pe fondul focurilor de artificii care au luminat cerul peste Piața Roșie pentru a sărbători întemeierea orașului în 1147.
Într-un mesaj vocal de 11 minute postat pe o aplicație de mesagerie, liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Vladimir Putin și ale cărui trupe au fost în avangarda campaniei din Ucraina, a negat pierderea oraşului Izium, un punct esenţial de aprovizionare.
Dar a recunoscut că „operaţiunea militară specială” nu decurge conform planului.
„Dacă astăzi sau mâine nu se fac schimbări în desfășurarea operațiunii militare speciale, voi fi obligat să merg la conducerea țării pentru a explica situația de pe teren”, a spus Kadîrov.
Tăcerea aproape totală a autorităţilor de la Moscova cu privire la înfrângere – sau lipsa oricărei explicații pentru ceea ce s-a petrecut în nord-estul Ucrainei – a provocat o furie semnificativă în rândul unor comentatori pro-război și a naționaliștilor ruși de pe rețelele de socializare.
Pe măsură ce înfrângerile s-au derulat, Ministerul rus al Apărării a postat vineri înregistrări video cu ceea ce a descris ca trupe trimise în regiunea Harkov.
Duminică, ministerul a transmis că forțele ruse au lovit poziții ucrainene din regiune cu aviaţia, rachete și artilerie.
[…] https://www.a7tv.ro/pierderile-rusiei-ii-infurie-pe-nationalisti-moscova-a-adoptat-tratamentul-tacer… […]