Luni, 22 martie, a sosit în România o nouă tranșă de vaccin Pfizer. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timișoara.
Aproximativ 100.000 de doze vor fi distribuite în București, circa 40.000 în Brașov și Timișoara, peste 35.000 în Craiova și Constanța și aproximativ 47.000 în Cluj și Iași, conform unui comunicat de presă emis de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), relatează Agerpres.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică şi folie etanșă.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât şi în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național şi centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene.
Începând cu 20 martie, 167 de cabinete noi au devenit operaționale pentru programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul produs de compania Pfizer în 13 județe din ţară.
Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se realizează începând de ieri, 23 martie.