8.5 C
București
duminică, 3 iulie 2022
Acasă Editoriale Familie Pereți mobili și pat care se ridică la tavan? Acum visele devin...

Pereți mobili și pat care se ridică la tavan? Acum visele devin realitate!

În pandemie omenii au fost obligați să stea în case, nu au mai cheltuit bani pe călătorii sau ieșiri în oraș, la restaurant, așa că atenția li s-a îndreptat spre investiții în spații mai mari de locuit. Acest apetit pentru un apartament mai mare sau, în mod ideal, spre o casă, a dus la creșterea prețurilor medii pe mai multe piețe imobiliare.

 

Specialiștii se așteptau ca valoarea proprietăților să nu sufere modificări, ba chiar să scadă în condițiile crizei economice generate de pandemie. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar mișcările de pe piața imobiliară din Europa i-a luat prin surprindere pe experți.

În România, încă de la începutul anului, prețul locuințelor a crescut, iar tendința se va menține, estimările fiind că majorarea va fi de 25%.

În aceste condiții, Maurer Imobiliare, compania care s-a adaptat în oricare din situațiile de criză din imobiliare, vine cu o soluție inedită: patul care se ridică la tavan și pereții mobili.

În anul în care oamenii au fost nevoiți să lucreze de acasă, lipsa spațiului din apartamente s-a resimțit din ce în ce mai acut. Însă prin intermediul Roominnovation propus de Maurer Imobiliare poți avea și dormitor și birou și bucătărie și ceea ce tu mai dorești, într-o singură încăpere, la o singură apăsare de buton distanță, după cum poți vedea singur în clipul de mai jos.

Vestea extraordinară este că nu trebuie să ai apartament în complexele Maurer Imobiliare pentru a beneficia de acest kit care îți va economisi bani și spațiu deoarece fondatorul livrează la nivel internațional.

”Odată ce am lansat apartamentul multifuncțional am avut o creștere semnificativă în vânzări, drept dovadă în primele 5 luni, suntem mai bine de jumătate cum eram în 2019, care a fost un an foarte bun.

Cumva previziunile noastre duc spre un an 2021 mai bun decât 2019.” , a declarat Cristina Țîrea – director vânzări & marketing Maurer Imobiliare în emisiunea ”La zi” de la A7TV.

 

Articol sponsorizat.

Sourcea7tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








ULTIMELE ARTICOLE

În regiunea Moldovei, ploaia este chemată cu rugăciuni

„Când pământul crapă la propriu, ne întoarcem în genunchi… căci Dumnezeu este Cel care „𝖋𝖆𝖈𝖊 𝖘𝖆 𝖗𝖆𝖘𝖆𝖗𝖆 𝖘𝖔𝖆𝖗𝖊𝖑𝖊 𝕾𝖆𝖚 ş𝖎 𝖕𝖊𝖘𝖙𝖊 𝖈𝖊𝖎 𝖗𝖆𝖎, 𝖘𝖎...

Inspectorii ANSVSA au început controalele cu privire la calitatea alimentelor

Inspectorii care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2022”, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unități de alimentație publică și de...

Premierul Ciucă a declarat că SUA este cel mai apropiat aliat militar al României

Premierul a spus că speră că progresele făcute în cooperarea dintre cele două state se vor multiplica în anii următori şi că "parteneriatul Strategic...

Ministrul Mediului a anuțat că fiecare transport de deșeuri va fi verificat

Trasabilitatea deseurilor de ambalaje este insusirea unui sistem de a localiza si urmari traseul cronologic al unui deseu, identificand fiecare inregistrare a sa, de...