Acasă Editoriale Actualitate Pensiile spec...

Pensiile speciale – eliminate cu 247 de voturi ”pentru”

Cu 247 de voturi „pentru”, niciun vot ”contra” și 21 de abțineri, într-o sesiune specială pentru eliminarea pensiilor speciale, deputații au adoptat ieri proiectul care îi lasă fără indemnizații de lux pe foștii parlamentari, magistrați și pe funcționarii publici cu statut special.

Astfel, proiectul prevede eliminarea tuturor pensiile speciale, cu excepția pensiilor militarilor și polițiștilor. Artiștii și sportivii își vor păstra rentele viagere, după ce amendamentele, propuse de PSD, care vizau eliminarea acestora au fost respinse.
De asemenea, deputații au respins şi amendamentul PSD referitor la abrogarea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, dar și amendamentul privind abrogarea indemnizaţiei de merit.
După votul din Camera Deputaţilor, proiectul este trimis la preşedintele Klaus Iohannis, pentru promulgare, însă poate fi contestat la CCR. Cel mai probabil, magistraţii vor ataca la CCR proiectul de lege, iar eliminarea pensiilor speciale nu va intra în vigoare decât dacă judecătorii spun că proiectul este constituţional.
Atât PSD, cât și Pro România susțin că proiectul pe care îl promovează PNL este neconstituțional. Ei spun că sunt probleme legate de eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați. Aceștia au protestat deja față de această măsură și spun că există deja decizii ale Curții Constituționale care asigură dreptul la această pensie.

Pensiile care dispar sunt următoarele:
pensiile parlamentarilor, pensiile judecătorilor, procurorilor, pensiile foștilor Președinți ai României, pensiile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene, pensiile judecătorilor CCR, pensiile membrilor Curții de Conturi, pensiile funcționarilor publici, parlamentari, pensiile corpului diplomatic şi consular, pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertizare Criminalistice, pensiile personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă

ULTIMELE ARTICOLE