8.5 C
București
marți, 17 mai 2022
Acasă Editoriale Familie Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse își afirmă sprijinul față de Vladimir Putin

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse își afirmă sprijinul față de Vladimir Putin

Aliații președintelui rus nu încetează să apară, iar unul dintre aceștia este capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, care a justificat în repetate rânduri invazia ca fiind una sfântă sau chiar divină. El a deplâns ruperea Ucrainei de Rusia și îți dorește ca credincioșii să se reîntoarcă în sânul credinței ruse.

 

Acesta a justificat-o în termeni teologici, o poziţie ce slăbeşte Biserica sa atât în rândul milioanelor de ucraineni care îi rămân ataşaţi, cât şi în restul lumii ortodoxe.

”Cea mai semnificativă consecinţă este că multe parohii şi preoţi din Ucraina s-au distanţat de Biserica Ortodoxă Rusă”, a declarat Thomas Bremer, profesor de studii ecumenice şi bisericeşti orientale la Universitatea din Munster, Germania.

Deşi majoritatea covârşitoare a ucrainenilor privesc Rusia cu o ostilitate din ce în ce mai mare, mulţi dintre ei rămân membri ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU-PM), o instituţie semiautonomă subordonată în ultimă instanţă Patriarhiei Moscovei.

Ororile invaziei ruseşti au determinat ierarhia acestei biserici autonome şi mulţi dintre credincioşii săi să protesteze în mod deschis împotriva poziţiei lui Kirill.

”În mod normal, în liturghie se cere o rugăciune pentru patriarh, ceea ce nu se mai face în semn de protest”, explică Bremer.

Mitropolitul Onufrie al Kievului, care conduce Biserica Ortodoxă Ucraineană în comuniune cu Moscova (BOU-PM), a condamnat deschis războiul, poziţionându-se astfel în contradicţie cu superiorul său Kirill.

Numeroşi preoţi au cerut, în mod public, o ruptură cu Biserica Ortodoxă Rusă.

https://www.a7tv.ro/papa-francisc-si-patriarhul-kirill-discutii-despre-razboiul-din-ucraina/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








ULTIMELE ARTICOLE

Val de sinucideri în România. Ce se întâmplă?

În România, foarte mulți adulți tineri, dar și copii au ales varianta de a-și pune capăt vieții, iar motivele par a fi inexplicabile. Suicidul...

Florin Cîțu a pledat pentru menținerea Codului fiscal în forma actuală

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, că ar trebui luate, până la 1 iunie, mai multe măsuri fiscale, astfel încât bugetul de stat...

Mircea Geoană: ”Încurajăm această fortificare semnificativă a flancului estic”

Războiul din Ucraina continuă cu pierderi de ambele părți, iar îngrijorările cu privire la extinderea acestuia există și cresc odată cu continuarea amenințărilor din...

Sportivii de performanță, risc mai mare de îmbolnăvire?

În timpul fiecărui joc de fotbal jucătorii aleargă, în medie, 9,65 km. Mai mult, fotbalul este un sport care a fost inventat în China,...