sâmbătă, septembrie 7, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Papa Francisc, apel către credincioși: "Nu va izolați!"

Papa Francisc, apel către credincioși: „Nu va izolați!”

Papa Francisc ne-a sfătuit, la slujbă, să ne ascultăm unii pe alţii, în familie, pentru a face faţă conflictelor şi dificultăţilor, în loc să ne izolăm cu telefoanele mobile sau să ne acuzăm unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze, relatează EFE.

În mesajul său Angelus, în ziua în care catolicii celebrează Sărbătoarea Sfintei Familii, după Crăciun, papa a abordat tema problemelor familiale şi a spus că este o provocare zilnică, iar aceasta se câştigă cu atitudinea corectă, cu mici atenţii, cu gesturi simple, având grijă de detaliile relaţiilor noastre.

”Dar cum să o facem?”, a întrebat Francisc în timp ce privea spre Piaţa Sfântul Petru, unde mii de credincioşi s-au adunat în această zi de sărbătoare în Italia. Şi a răspuns că „pentru a menţine armonia în familie, trebuie să lupţi împotriva dictaturii sinelui”, informează Agerpres

”Este periculos când, în loc să ne ascultăm unii pe alţii, ne învinovăţim unii pe alţii pentru greşelile noastre; când, în loc să ne îngrijim de ceilalţi, ne concentrăm pe propriile nevoi; când, în loc să vorbim, ne izolăm cu telefoanele mobile; când ne învinovăţim unii pe alţii, repetând mereu aceleaşi fraze, punând în scenă o piesă de teatru în care toată lumea vrea să aibă dreptate, iar la final este o tăcere rece”, a spus el.

SourceAgerpres

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...

Ce activități putem face în weekend?

Ce activități putem face în weekend? Weekendul este un moment special pentru familie, o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de...

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp?

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp? Lipsa timpului este o provocare tot mai frecventă în societatea modernă, afectând inclusiv modul în care ne...