Acasă Editoriale Familie Papa Francisc...

Papa Francisc a îndemnat la comuniune între persoanele de religii diferite

Lucrările plenarei, care se desfășoară la Roma în zilele 6-8 iunie 2022 sub conducerea prefectului acestui Departament, cardinalul Miguel Ángel Ayuso Guixot, au ca temă generală ”Dialogul interreligios și convivialitatea”.

”A intrat de curând în vigoare constituția apostolică Praedicate Evangelium privind Curia Romană, iar acest sector al serviciului său adus Bisericii și lumii nu a pierdut nimic din propria relevanță.

Dimpotrivă, globalizarea și accelerarea comunicațiilor internaționale fac din dialog, în general, și din dialogul interreligios în particular, o chestiune crucială”.

Pe de altă parte, a reluat Sfântul Părinte, tema lucrărilor adunării plenare – Dialogul interreligios și convivialitatea – este deosebit de potrivită cu timpul în care Biserica vrea să crească în sinodalitate, ca o ”Biserică a ascultării reciproce în care fiecare are ceva de învățat” (Praedicate Evangelium, nr. 4).

”Împreună cu întreaga Curie”, a mai spus Sfântul Părinte, ”veți putea să vă însușiți paradigma spiritualității Conciliului exprimată în vechea poveste a Bunului Samaritean, potrivit căreia chipul lui Cristos se găsește pe chipul fiecărei ființe umane, al bărbatului și femeii care suferă” (ibid., nr. 11).

Dacă lumea de astăzi este din ce în ce mai interconectată, a observat mai departe papa Francisc, aceasta ”nu este, nici pe departe, la fel de fraternă și convivială”.

Papa a îndemnat participanții la plenara Departamentului pentru dialogul interreligios să cultive ”spiritul și stilul convivial” în relațiile cu persoanele care urmează alte tradiții religioase.

”Să ne amintim”, a subliniat pontiful, ”că Domnul Isus a fraternizat cu toți oamenii, că a frecventat persoane considerate păcătoase și impure, că a împărtășit fără prejudecăți masa vameșilor.

Și, tot în timpul unei mese conviviale, El s-a arătat ca slujitorul și prietenul credincios până la sfârșit, pentru ca apoi, Înviat, ca Cel viu care ne dăruiește harul unei convivialități universale”.

ULTIMELE ARTICOLE