Acasă Emisiuni BookMedia Opera unui sc...

Opera unui scriitor român va ajunge pe Lună!

Liviu Surugiu este scriitor de S.F., scenarist și jurist, publicat în peste douăsprezece țări.

După mai multe premii naționale și internaționale, inclusiv un premiu HBO pentru scenariu, Liviu Surugiu a povestit în cadrul emisiunii BookMedia că povestirea lui, „The Choice”, publicată în SUA, a fost selectată în programul The Lunar Codex al NASA, spre a fi trimisă anul viitor pe Lună cu misiunea Artemis, în capsula timpului Polaris.

Între timp, în ultimii ani, pe Pământ, scriitorul a câștigat numeroase premii naționale și internaționale, amintind:

Premiul pentru cea mai bună povestire a anului, ANTARESFEST (2020)
Silver HM, la Writers of the Future 1-Q, 2022, USA – Hollywood
Finalist Romcon la secțiunea povestire (2022)
Finalist Romcon la secțiunea volum de proză scurtă (2022)
Honorable Mention, la Writers of the Future 2022, USA – Hollywood
Premiul pentru cel mai bun volum de povestiri al anului, (2022)
Finalist ”Best Work of Fiction”- ESFS, Eurocon (2022)

În timpul emisiunii, Liviu Surugiu i-a spus Natașei Alina Culea (realizatoarea BookMedia):

„Am fost contactat de Samuel Paralta, directorul artistic de la NASA […] Nu mă așteptam. Ei m-au contactat pe mine. Au citit povestirea. […] După 53 de ani, oamenii vor pune din nou piciorul pe Lună; că așa, roboți, sonde s-au mai trimis și pe Marte, nu doar pe Lună, toată lumea știe. Mi-a spus că această capsulă a timpului este prevăzută să reziste câteva sute de milioane de ani, Luna fiind un loc mult mai sigur, din păcate, decât Pământul, pentru a păstra lucruri, precum un seif. […] Este pregătită să decoleze anul viitor. Au ales un crater de la Polul Sud lunar. […] Nu sunt sub formă de hârtie, sunt sub formă de chip-uri.”

Vizionează cele două părți ale emisiunii BookMedia cu Liviu Surugiu!

Prim parte:

A doua parte:

ULTIMELE ARTICOLE