duminică, septembrie 8, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Noi măsuri restrictive în Germania

Noi măsuri restrictive în Germania

Noi măsuri restrictive, în încercarea de a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, se vor introduce în Germania, a anunţat, miercuri seară, cancelarul Angela Merkel, potrivit Agerpres.

Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori, în şapte zile.

În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.

Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie”, a comentat cancelarul german.

„Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată”, a adăugat ea.

„Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială”, a insistat Angela Merkel.

Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.

Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, au petrecut, miercuri, opt ore pentru a elabora aceste reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.

Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirus în 24 de ore, un nivel record de la măsurile de restricţie din primăvară.

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...

Ce activități putem face în weekend?

Ce activități putem face în weekend? Weekendul este un moment special pentru familie, o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de...

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp?

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp? Lipsa timpului este o provocare tot mai frecventă în societatea modernă, afectând inclusiv modul în care ne...