Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu copiii abandonați, au ei șanse egale cu toți ceilalți copii care cresc și se dezvoltă în propriile familii? Ce simte un copil sau un tânăr care află că a fost înfiat, iar cei pe care îi considera părinți, din dorința de a-l proteja, i-au ascuns acest lucru?
Sunt întrebări la care, probabil, nu ne-am gândit niciodată dacă nu am fost în această situație.
SE POATE MERGE MAI DEPARTE, POȚI SĂ AI O VIAȚĂ FERICITĂ DACĂ AI FOST ABANDONAT ȘI MAI APOI ADOPTAT?
Îndrăgita cântăreață de muzică populară, Nicoleta Voicu, invitata colegei noastre Alina Ilioi Mureșan, ne spune că DA, SE POATE!
”M-am născut pe 1 februarie 1972. Nici până astăzi n-am aflat dacă a fost o zi cu noroc sau nu. Am început cu ,,dreptul: un abandon din partea mamei.
N-am avut curiozitatea s-o cunosc niciodată; ce motiv aş avea ?
Mi-a trântit o cruce-n spate – crucea copilului părăsit – apoi şi-a văzut de drum.
Un an şi opt luni am fost în mâinile lui Dumnezeu, undeva într-un orfelinat din Galaţi. Dureros, dar asta e…. 24 decembrie 1974.”, scria Nicoleta într-o scrisoare deschisă către mama.
La un an și opt luni, Nicoleta a fost înfiată. Doi oameni minunați și-au luat responsabilitatea pentru viața unui copil.
Nicoleta a avut o copilărie fără prea multe griji, mergea la școală, se juca, făcea teme, dar ceva în sufletul ei o deosebea de restul copiilor, durerea.
Nicoleta a aflat că este înfiată de la copiii de la școală. BRUSC, BRUTAL, fără menajamente, așa cum fac copiii.
O colegă, în toiul unei discuţii, a simţit nevoia să se răzbune și iată că …Universul se schimbă, Pământul se surpă sub picioarele copilului uluit și dezorientat.
”Pentru un copil abandonat, cea mai tristă zi din an este ziua de naștere”
”Ce-am simţit eu atunci ?! Un trăznet căzut din senin. Dar, cu timpul, lucrurile au intrat în normalitatea de dinaintea incidentului.
Am crescut frumos, fără griji sau povara zilei de mâine, aşa că, acea rană deschisă s-a vindecat în timp. N-aveam motive să mă gândesc la cea care mă abandonase; nu făcea parte din trecutul meu, nu făcea parte din amintirile mele.
Nu mi-a lipsit niciodată nimic. Părinţii mei erau printre cei mai bogaţi oameni din sat. Munceau de dimineaţă până seara; dealtfel, nici nu-i ştiu făcând şi altceva.
Sărbătorile de Paşte şi de Crăciun aduceau un strop de odihnă în fiinţele lor înhămate la muncă, de parcă uitase careva să le deshame. Mi-l amintesc pe tata, şi cred că aşa mi-l voi aminti până la sfârşitul zilelor, adormind de oboseală la masă.
De multe ori renunţa chiar să mai mănânce. Mama rezista; numai ea ştia cum, dar rezista. Trebuia. Cineva trebuia să pună masa. Hei ! Am uitat esenţialul: părinţii mei sunt doi oameni simpli, de la ţară.
Mama: o călugăriţă, în adevăratul sens al cuvântului. Nu ştiu să se fi certat cu cineva vreodată. N-a purtat grija nimănui. Adesea spunea: abia le pot duce pe-ale mele.”, scria Nicoleta în aceeași scrisoare.
Ne-am bucurat mult atunci când am aflat că Nicoleta este de acord să-și deschidă sufletul și să ne împărtășească trăirile ei.
Mai multe despre Nicoleta Voicu puteți afla urmărind emisiunea ALĂTURI DE TINE cu Alina Iloi Mureșan
