Nicolae Ciucă a început demersurile pentru înființarea școlii românești în Diaspora
Aseară de la ora 21:00 în direct la Ediția Specială de la A7TV, moderată de Cornel Dărvășan, împreună cu noi a fost domnul General Nicolae Ionel Ciucă. Președintele Senatului a fost la guvern și nu a putut participa în platoul nostru. Dar, respectându-și cuvântul dat, a participat la emisiune în direct și timp de o jumătate de oră bună ne-a vorbit despre ultimele priorități pentru țara noastră.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a spus că își dorește ca până la sosirea Crăciunului, bugetul să fie aprobat în Parlament.
Iată declaratia Președintelul Senatului:
Cele mai fierbinți subiecte în legătură cu bugetul sunt:
,,Să nu mai fie nevoie de a ,,umbla’’ la cifre și anumite capitole bugetare în cursul anului bugetar, pe de o parte. Pe de altă parte să putem să ne ținem de cuvânt să nu introducem taxe noi. După care să ne atingem ținta de menținere și creștere a bugetului pentru investiții. Avem un procent de 7,3 % din PIB 124 de miliarde de lei pentru investiții, în fiecare an am crescut bugetul pe invstiții pentru că este singura noastră soluție ca să modernizăm România. Avem nevoie de venituri la bugetul de stat să plătim salariile și pensiile bugetarilor. Cât privește salariile, dincolo de creșterea de 30 % pe care am asigurat-o, vom crește salariile profesorilor noștri cu 50%. Sunt bani pentru asta. De asemenea să asigurăm fondurile necesare pentru pensii. Trebuie să indexăm pensiile cu 13,8 % și începând cu 1 septembrie intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor.
Fondurile alocate pentru mediul rural
De asemenea sunt fondurile alocate pentru modernizare în mediul rural, programele ,,Anghel Saligny’’, trebuie să continuie, prin finalizarea acestor proiecte vom atinge nivelul de 60% dintre localitățile care vor avea apă curentă, canalizare și străzile asfaltate. Suntem optimiști pentru că au fost luate măsuri privind combaterea evaziunii fiscale. Măsuri prin care să colectăm sume la buget și de asemenea prin măsurile noastre Guvernul trebuie să continuie să devină partener al mediului de afaceri din România și nu numai. Trebuie să conștientizăm că numai atunci când vom avea un capital autohton consolidat vom putea să sperăm și să fim mai optimiști decât suntem astăzi. Pentru asta trebuie să oferim acele facilități pentru a folosi oportunitățile de afaceri pe care antreprenorii români le văd mai bine decât le vedem noi. Să facem să beneficiem de fondurile europene. Investitorii străini au văzut un mediu de afaceri foarte bun în țara noastră’’.
Președintele Senatului a mai spus:
,,Partidul Național Liberal asigură libertatea de credință. Poporul român este un popor creștin cu o credință majoritar ortodoxă. Dar este în același timp foarte tolerant și a trăit în comuniune cu toți oamenii indiferent de opțiunea confesională. Eu sunt creștin ortodox dar nu am nici cea mai mică problemă cu cei care simt să opteze cu o altă confesiune. Motiv pentru care am mers și voi merge atât la biserica din satul meu cât și la alte biserici. Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Trebuie să știm să ne rugăm cu smerenie la Dumnezeu. De cele mai multe ori probleme care fals sunt puse pe tapet nu fac altceva decât să fim mai empatici.Dacă anul trecut am reușit să absorbim 11, 3 miliarde de euro, am reușit o absorbție record, nu ca să mă laud, românii din Diaspora au trimis o sumă similară, 3 % din PIB, pe toți românii din Diaspora trebuie să-i respectăm pentru ceea ce fac. Sunt contributori la stabilitatea financiară din România, la stabilitatea economică. Am fost deseori în Diaspora și am stat de vorbă și cu românii de acolo. Am înțeles toate nevoile lor în ceea ce privește păstrarea credinței, continuarea învățării limbii române. Am reînființat Institutul Limbii Române. Șase rectorate noi au fost înființate, 5 au fost reactivate.
Nicolae Ciucă dorește înființarea școlilor românești în Diaspora
De asemenea, vă spun în premieră, am discutat cu prefericirea sa Patriarhul Daniel, în celelalte culte sunt deja măsuri luate, dar ne dorim să facem școală românească în comunitățile românești mari din Diaspora. Obiectivul nostru este atât la nivel guvernamental cât și împreună cu reprezentanții cultelor este să facem școli românești în Diaspora.”