8.5 C
București
joi, 1 decembrie 2022
Acasă Editoriale Actualitate NATO: Moscova încalcă integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova

NATO: Moscova încalcă integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova

Secretarul general al NATO, Jans Stoltenberg a acuzat Moscova că încalcă integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova prin menținerea trupelor sale în Transnistria, iar reacția Rusiei nu s-a lăsat așteptată.

„Trupele pacificatoare rusești se află în regiunea transnistreană în mod legal”, susține MAE rusesc.

„Am crezut că NATO are surse sigure și credibile de informații în vecinătatea alianței, așa cum a spus Stoltenberg, și că aceste surse i-ar putea spune despre acordurile ruso-moldovene relevante în acest sens”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe, informează UniMedia, care citează agenția TASS.

„Staționarea contingentului militar rus, care face parte din forțele comune de menținere a păcii desfășurate acolo și asigură protecția depozitelor din satul Cobasna, se realizează legal.

Timp de 28 de ani de prezență a operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru, aceasta și-a dovedit eficacitatea, asigurând în mod fiabil pacea și stabilitatea în regiune”, a mai spus Zaharova.

După cum a subliniat Zaharova, Rusia se angajează să îndeplinească cu strictețe de către contingentul său militar mandatul și sarcinile operațiunii de menținere a păcii:

„Plecăm de la premisa că acest subiect se află în planul relațiilor bilaterale ruso-moldovenești”.

„Aș dori să-l sfătuiesc pe secretarul general NATO să aibă grijă de membrii săi, în primul rând de Statele Unite și de prezența ilegală a acestora, de exemplu, în Siria”, a adăugat ea.

Aliații NATO au anunțat că susțin cu fermitate integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova, într-o conferinţă de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre NATO la Bruxelles.

 

„Vedem cum Rusia a desfăşurat trupe prin încălcarea dorinţelor diferitelor guverne din vecinătatea noastră, cum Rusia a anexat ilegal Crimeea, cum continuă să destabilizeze estul Ucrainei, cum există trupe ruseşti în regiuni din Georgia şi, de asemenea, cum există trupe în Moldova, în stânga Nistrului”, a declarat şeful NATO.

„Şi această încălcare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova este încă un exemplu al modului în care Rusia de prea multe ori nu respectă dreptul internaţional şi integritatea teritorială a ţărilor, inclusiv a Moldovei”, a subliniat Stoltenberg.

Declaraţiile secretarului general al NATO vin după atacurile concertate ale Kremlinului din ultimele zile împotriva preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că Rusia trebuie să-şi retragă trupele Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană, iar misiunea de pace rusească să fie înlocuită cu una civilă, cu mandat internaţional, sub auspiciile OSCE.







ULTIMELE ARTICOLE

Fuma sute de euro în câteva ore

Fuma sute de euro în câteva ore. Alex Cervencu, dependent de droguri de la 13 ani. Peste ani, după ce părinții lui află că...

Poluarea și bolile de inimă la tineri

Poluarea și bolile de inimă la tineri sunt un subiect care preocupă categoria de vârstă tânără a societății. De altfel de aceea există atât...

Ce înseamnă dietă low carb?

Ce înseamnă dietă low carb? Este dieta o idee bună? Ea poate genera un stil de viață sănătos, nu doar prin a slăbi, ci...

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]