Sunt mai mult de două luni de la începerea conflictului armat în Ucraina, iar singura misiune pe care Vladimir Putin pare să o mai încredințeze rușilor este aceea de subjugare forțată prin bombardamente continue în scopul intimidării populației. Cu toate acestea, ucrainenii rezistă, iar mai multe țări din UE trimit armament dar și provizii și lucruri necesare pentru supraviețuire în zonele în care convoaiele umanitare pot pătrunde.
În acest context, adjunctul secretarului general NATO a avut mai multe declarații răspunzând la întrebările presante din acest moment.
Cât mai durează războiul?
”Intrăm deja, suntem, cred, în a 65-a zi a acestui război – deja peste două luni de zile – în care am văzut foarte multe elemente ale primei etape a războiului și iată acum a doua etapă a războiului.
Noi anticipăm continuarea unei rezistențe și, de ce nu, a unei victorii ucrainiene împotriva forțelor rusești în Ucraina.
Suntem încurajați de modul impecabil în care aliații din NATO și partenerii NATO din întreaga lume susțin Ucraina în această perioadă.
Dar și Federația Rusă își recuperează forțele. Sunt din nou într-o zonă mai apropiată de doctrina militară clasică a Federației Ruse – bombardamente masive, lovituri în profunzime și încercarea de a destabiliza logistica și sistemul de comandă și control al forțelor ucrainene.
Situația de pe teren este în continuare complexă și de aceea anticipăm că acest război va continua.
Să sperăm că se termină mai repede. Noi nu prorocim un război lung pe ani de zile, ne uităm și la varianta în care un război se poate termina mai repede – să sperăm că mai repede, dar cum vedem lucrurile pe teren și cu forțele de ambele părți, probabil vom avea un conflict de mai lungă durată”
Cum arată situația pentru Georgia și Republica Moldova?
”Nu vedem riscuri militare iminente la adresa Republicii Moldova sau a Georgiei – o altă țară sub intensă presiune din partea Federației Ruse.
În schimb, anticipăm acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals, nu atât de mult pentru a crea dificultăți Republicii Moldova, cât pentru a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa.
De aceea suntem extrem de atenți în sprijinul nostru și pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, dar repet, la adresa Republicii Moldova nu vedem în acest moment riscuri iminente de natură militară.
Încercări de destabilizare, în schimb, putem să spunem că ele sunt în derulare.”