8.5 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Mircea Geoană consideră că nu este necesară întărirea militară a Suediei și...

Mircea Geoană consideră că nu este necesară întărirea militară a Suediei și Finlandei

Odată cu posibila viitoare intrare a Suediei și Finlandei în NATO, mai multe voci întreabă dacă alianța va trimite trupe și legiuni străine și în aceste țări pentru consolidare.

 

La această întrebare a răspuns adjunctul al secretarului general al NATO.

“Nu ne propunem să avem o prezență suplimentară în cele două țări, au forțe naționale formidabile. Sunt capabile să se apere”, a spus el într-un interviu telefonic.

O astfel de desfăşurare a fost prezentată de către preşedintele rus Vladimir Putin ca o măsură care l-ar înfuria, la momentul aderării celor două ţări, decisă de urgenţă, după agresiunea rusă în Ucraina.

”Dacă Finlanda şi Suedia o vor, atunci să adere. E treaba lor”, însă, ”în cazul unei desfăşurări de contingente militare şi infrastructuri militare acolo, vom fi obligaţi să răspundem în mod simetric şi să creăm aceleași ameninţări”, avertiza săptămâna trecută Putin.

”Noi nu intenţionăm în prezent să avem baze NATO în aceste două ţări, pentru că sunt ţări mature militar şi foarte avansate strategic”, declară Geoană.

Alianţa Nord-Atlantică a lansat marţi procesul integrării celor două ţări nordice, care urmează să fie validat de către parlamentele celor 30 de state membre.

Există în continuare un semn de întrebare cu privire la Turcia, care îşi condiţionează susţinerea de extrădarea unor activişti kurzi de către Stockholm şi Helsinki.

”Sperăm ca procesul să se încheie rapid”, declară Geoană, care refuză să prezinte un calendar mai precis.

”Destul de multe ţări au demarat deja procedura. Cred că ratificarea va urma acelaşi parcurs şi că va fi rapidă”, declară el, la fel ca secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a anunţat marţi că se bazează ”pe aliaţi în vederea unei ratificări rapide”.







ULTIMELE ARTICOLE

Ce înseamnă dietă low carb?

Ce înseamnă dietă low carb? Este dieta o idee bună? Ea poate genera un stil de viață sănătos, nu doar prin a slăbi, ci...

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei

Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la...

Mă părăsește dacă nu pot avea copii!

Mă amenință că mă părăsește pentru că nu pot avea copii! Ce pot să fac? Este o frază care din nefericire o auzim din ce...

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România

Statistică îngrijorătoare pe piața sh auto din România. 1 din 5 mașini au kilometrajul modificat, ceea ce confirmă anxietatea multor potențiali cumpărători. Sinceritatea nu...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]