Mintea, motorul realității

0
2352

Mintea, motorul realității! Nu! Nu este vorba de versiunea manelizată a gândirii pozitive. Orice schimbare se realizează în primul rând la nivelul minții. Totul pornește de aici!

Un mare adevăr

Nu e sigur că vei primi întotdeauna ceea ce îți dorești, dar e aproape sigur că dacă nu îți dorești ceva, nu vei primi niciodată.

Filosofii de cartier ai gândirii pozitive vând o versiune manelizată a unui mare adevăr: anume că mintea este motorul realității. Prin asta vreau să spun că nu condițiile materiale ale existenței sunt decisive pentru ce se va alege de viața ta. Cât de bogat ești, din ce cartier sau județ ești, cât de înalt sau ce culoare are pielea ta nu contează. Acestea nu sunt decisive pentru ce reușești să realizezi și ce nu, ci ce se petrece în capul tău.

Să dau un exemplu. În urmă cu aproximativ zece ani, mă aflam în Suedia cu o bursă de studii. Aici am descopit cu surprindere că bicicleta nu este doar ceva pentru plimbat duminica în parc, ci un mijloc de transport în adevăratul sens al cuvântului. Adică, acea chestie pe care sau în care te urci și te duce unde ai nevoie. Înainte de Suedia, știam că există biciclete, știam chiar să merg pe bicicletă. Dar, în mintea mea de bucureștean bicicleta nu deținea statutul de mijloc de transport.

A fost nevoie să petrec șase luni într-un loc unde bicicleta avea această poziție onorabilă pentru ca în mintea mea să se producă declicul iluminator. M-am întrebat dacă nu cumva aș putea să merg cu bicicleta și în București, la fel cum mersesem în Uppsala. Așa că mi-am cumpărat bicicletă și am încălecat pe ea, și de atunci viața mea de bucureștean n-a mai fost la fel.

Avantajele schimbării

Trecând ca un neutrin prin traficul congestionat din București, mă simțeam mai liber ca niciodată. (Neutrinul este una dintre cele mai mici particule elementare, atât de mică încât în secunda în care citești asta, miliarde de neutrini veniți din spațiu au trecut deja prin tine fără să interacționeze în vreun fel cu corpul tău).

Mă uitam cu condescendență la șoferii blocați în mașinile lor fumegătoare, la pasagerii din autobuze înghesuiți unii în alții ca sardinele. Vremurile în care fusesem și eu unul dintre ei păreau acum a fi din altă viață. (Condescendență nu e un cuvânt frumos – de fapt, cuvântul poate fi frumos, dar atitudinea nu)

Și într-adevăr, erau din altă viață, viața dinainte de iluminare. Declicul care m-a făcut să văd dintr-o dată bicicleta în altă lumină, a fost efectiv un bec aprins în mintea mea. Iar partea cea mai interesantă la tot ce încerc să spun aici este că lumina acestui bec nu a rămas în mintea mea. Razele ei s-au răspândit puternice și reale în viața mea de zi cu zi, schimbând-o radical.

Mersul zilnic pe bicicletă m-a făcut mai sănătos și, de ce nu, mai arătos. Mi-a economisit timp, bani, dar mai presus de orice mi-a dat libertatea pe care numai un mijloc de transport ca bicicleta ți-o poate da. Și toate astea doar pentru că ceva în mintea mea a făcut un salt.

Mintea și declicul

Exemplul meu cu bicicleta este trivial, dar mecanismul descoperit aici la lucru este universal și esențial. Un prieten îmi spunea recent cât de mult i s-a schimbat viața după ce s-a mutat undeva în centrul Bucureștiului. Ce mi s-a părut cel mai interesant în povestea lui a fost tocmai acest salt de conștiință despre care vorbesc. Momentul când a înțeles că o chirie în centru nu e neapărat mult mai scumpă decât în cartierele gri și comuniste.

Ceea ce îl împiedicase până atunci să locuiască în centru fusese un obstacol de cu totul altă natură. Pur și simplu nu se imaginase pe el însuși ca pe cineva care locuiește în centru. Era un băiat de cartier. Momentul în care s-a imaginat, a fost momentul declicului, și de atunci viața lui n-a mai fost la fel.

Iată ce am vrut să spun atunci cînd spuneam că mintea este motorul realității. Atunci când mintea noastră devine mai cuprinzătoare, când face un salt de conștiință, se lărgește dintr-o dată și orizontul existenței noastre în carne și oase. Atunci viața ajunge să dea formă palpabilă, materială, acelui lucru diafan și luminos care la început a fost doar un gând. Da, pentru că la început a fost gândul. La început a fost Cuvântul. La fel e și acum!

Articol realizat de Cătălin Ionete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here