“Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, a lansat duminică, pe pagina sa de Facebook, o consultare pe tema restricţionării accesului la reţeaua de socializare sau penalizarea prin restrângerea facilităţilor oferite de platformă”, informează Economica.net.
Acesta a declarat într-o postare pe Facebook:
„În ultimii ani un număr de utilizatori din România ai reţelei de socializare Facebook, persoane fizice sau entităţi private, reclamă restricţionarea accesului la reţea sau penalizarea prin restrângerea facilităţilor oferite de platformă, acestea generând prejudicii de imagine sau materiale.
În plus, comunicarea cu furnizorul de servicii este dificilă iar motivele acestor măsuri nu sunt comunicate explicit.
Ar trebui ca autorităţile publice din România să ia poziţie în mod oficial pentru îmbunătăţirea acestei situaţii?
Apreciem răspunsurile care conduc la un punct de vedere pe care ministerul să-l poată folosi pentru demersuri eventuale ulterioare”.
Vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului şi membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Cătălin Teniţă (USR PLUS), a răspuns la această postare cu următoarea afirmație:
„Da, cred ca toate serviciile digitale plătite sau gratuite (plătite indirect prin publicitate) trebuie să asigure un nivel minim de comunicare cu beneficiarii, cu atât mai mult cele care sunt folosite de milioane de utilizatori şi care sunt practic în situaţie de monopol pe nişa lor”.
[…] post Ministrul Digitalizării – consultare pe tema restricționării accesului la Facebook appeared first on A7TV – Trăiește […]