8.5 C
București
duminică, 14 august 2022
Acasă Editoriale Actualitate Ministrul de externe cere mai mulți militari NATO în România

Ministrul de externe cere mai mulți militari NATO în România

România are nevoie de mai mulți militari NATO, în condițiile în care Rusia este cea mai mare amenințare la adresa securității europene și având în vedere că ne aflăm la doar câțiva kilometri de războiul din Ucraina, spune ministrul de externe, Bogdan Aurescu.

 

În prezent, sunt deja peste 5.000 de soldați aliați în România, iar Grupul de Luptă nou înființat, care va fi condus de Franța, va deveni funcțional spre începutul anului viitor.

„Cred că este nevoie într-adevăr de o prezență mai consistentă, deși pot spune că în momentul de față, dacă ne uităm la prezența aliată în România, avem deja peste 5.000 de militari aliați pe teritoriul României.

Avem o dublare, chiar peste dublare, a numărului de soldați americani în România, care nu sunt în legătură, în conexiune directă, cu acest Grup de Luptă”, a declarat ministrul Prof. Univ. Dr. Bogdan Aurescu.

 

„Avem compoziția Grupului de Luptă, care este în curs de alcătuire, de operaționalizare.

Am început formal pe 1 mai acest proces de creare a grupului de luptă, el este în curs de realizare, se va finaliza undeva spre sfârșitul anului, poate începutul anului viitor, poate mai devreme, în funcție de cât de rapid ne mișcăm și noi, și aliații care fac parte din acest grup de luptă”, a precizat ministrul de externe.

 

„Vrem să vedem în continuare alte decizii care, luate la summitul de la Madrid, pot să asigure această apărare și descurajare consistentă, care să descurajeze – în mod evident, acesta este scopul, nu într-un mod escalatoriu, deci nu să provoace, dar să arate că orice fel de acțiune împotriva Alianței este una care este fără rezultat sau nu poate avea niciun rezultat scontat de cel care poate încerca o acțiune împotriva Aliaților”, a explicat șeful diplomației care este rolul acestei prezențe întărite a NATO în regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







ULTIMELE ARTICOLE

ANM a emis Cod galben de ploi puternice pentru aproape toată țara!

Codul galben intră în vigoare azi la ora 12:00 și este valabil până luni la ora 22:00. La munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona...

Reacțiile demnitarilor români cu privire la victoriile lui David Popovici

David Popovici, copilul de aur al natației Române, a cucerit, la doar 17 ani, sâmbătă aceasta, medalia de aur în proba de 100 m...

Ministrul Digitalizări simte că România apreciază educația sa la fel de mult ca America

Studiile la universități din SUA, precum Stanford și Harvard, sunt un impediment în politica românească, a declarat ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.   Sebastian Burduja a devenit...

Echipă de baschet botezată în râul Iordan

„Am deschis un drum acum. Cred că vor fi și alte echipe universitare care vor dori să vină și să susțină această competiție și...