Home Articole Business Mihaela Muresan – De la angajat la antreprenor

Mihaela Muresan – De la angajat la antreprenor

0
Mihaela Muresan – De la angajat la antreprenor

Fost corporatist, Mihaela Mureșan are aproape 20 de ani de experienta în marketing și branding, dar a devenit antreprenor în urma cu 3 ani.

A terminat Finanțe-Bănci, la ASE, dar și-a dat seama ca nu are chemare spre acest domeniu. În vara lui 2000, în urma unui interviu, a fost angajata la LG Electronics pe un post de marketing. Pe atunci nu știa mare lucru despre marketing și comunicare, dar a reușit să dea drumul primei campanii TV pe posturile naționale. Acela a fost momentul în care și-a dat seama ca asta dorește sa facă mai departe. A mai lucrat în media locala, apoi în retail unde, în doi ani, a deschis 20 de magazine. În noiembrie 2005, IKEA i-a propus poziția de director de marketing. Avea 29 de ani si era al doilea cel mai tânăr director de marketing din toată lumea IKEA. Călătoria cu IKEA a durat aproape 11 ani. În acest timp s-a ocupat de 4 tari, a lansat un magazin online, a crescut 3 rânduri de echipe, a fost chiar și purtător de cuvânt, dar, în cele din urma, și-a dat seama ca nu mai are unde să crească. „Vine un moment în viata și cred că are legătură și cu vârsta, nu o sa ascund, cu vârsta de 40 de ani, criza vârstei de mijloc, când, cumva, simți nevoia de alte provocări. Am făcut tot ce se putea face. Nu mai aveam unde sa cresc.” După plecarea de la Ikea, deși avea doar o vaga idee referitor la ce urma sa facă, a început sa faca consultanta, strategie, marketing si branding. A început să facă cursuri, să ofere servicii de consultanta. Din punctul ei de vedere „nu exista marketing fara branding, iar brandingul este despre fond, inainte de a fi despre forma, sau despre esenta, inainte de aparenta”. Asa a apărut Brand Essence! Mai multe despre Mihaela Mureșan, marketing și brand, aflați urmărind emisiunea BUSINESS LA SUPERLATIV cu Flori Stoian.