„Este frumos pentru mine să mă aflu aici, pelerin alături de voi și în mijlocul vostru. În aceste zile, mai ales astăzi, m-a impresionat sunetul tobelor care mă însoțeau oriunde mergeam. Această bătaie a tobelor mi s-a părut a fi ecoul bătăilor multor inimi: inimile care, de-a lungul secolelor, au vibrat lângă aceste ape; inimile atâtor pelerini care au mers împreună pentru a ajunge la acest ‘lac al lui Dumnezeu’”.
Astfel a spus papa Francisc în omilia din cadrul Liturgiei Cuvântului și a pelerinajului la Lacul Sfânta Ana, din 26 iulie, în comemorarea liturgică a sfinților Ioachim și Ana, una din etapele călătoriei apostolice în Canada.
“Aici se poate percepe cu adevărat ritmul coral al unui popor de pelerini, al generațiilor care au pornit spre Domnul pentru a experimenta lucrarea sa vindecătoare” – a spus pontiful, referindu-se la numeroșii pelerini care îngreunați de poverile vieții au venit și continuă să vină în acest loc pentru a afla mângâiere și puterea de a merge mai departe.
“Dar aici” – a continuat – “cufundați în creație, mai există o altă bătaie pe care o putem auzi, bătaia maternă a pământului. Și așa cum bătăile inimii bebelușilor, încă din pântecele mamei, sunt în armonie cu cele ale mamei lor, tot așa, pentru a crește ca ființe umane, trebuie să cadențăm ritmurile vieții cu cele ale creației care ne dă viață.
Astfel, ne întoarcem astăzi la izvoarele noastre de viață: la Dumnezeu, la părinți și, de ziua Sfintei Ana și în acest loc dedicat Sfintei Ana, la bunici, pe care îi salut cu multă afecțiune”.
[…] https://www.a7tv.ro/mesajul-transmis-de-papa-in-canada/ […]