Acasă Editoriale Actualitate Marea povară ...

Marea povară a sistemului medical românesc

Au trecut 5 ani după Colectiv, și în România nu avem Centre de Mari Arși, nu avem un sistem de transfer în regim de urgență și de maximă siguranță a victimelor către spitale de specialitate.

 

Ne mai lipsește ceva? „Umanitatea, empatia, înțelegerea”, a scris un tată îndurerat pe o rețea de socializare. Un tată care a cunoscut suferința și a învățat să trăiască cu ea. Un tată care și-a pierdut băiatul la Colectiv.

Câtă tristețe, dezamăgire și regrete există în sufletul părinților, rudelor și oamenilor care trăiesc cu speranța că într-o zi, sistemul nostru medical va fi bine.

Îmi vine în minte declarația ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, citez: „sistemul sanitar are păcate vechi, de cel puţin 30 de ani”.

Nu a spus o noutate, românii nu mai vor să audă declarații fără sens, scuze și aruncarea culpei de la o autoritate la alta, vor soluții.

Într-adevăr, au trecut peste 30 de ani de la Revoluție și românii continuă să ardă de vii în spitalele din România.

De ce? Care sunt cauzele care au condus la aceste tragedii? Simplu, lipsă de voință politică, rezultatul incompetenței, al nepăsării, a lipsei unui plan de reconstrucție, și lista poate continua la nesfârșit.

Din acest motiv avem nevoie de soluții clare pentru a garanta un management competent, începând cu o regulă: fără numiri politice în funcții publice. Apoi, ocuparea acestor funcții prin concurs și cu limitarea interimatului și a numărului de mandate posibile, continuând cu cheltuire eficientă a banilor publici în toate instituțiile din sistemul de sănătate.

Avem nevoie de măsuri urgente în fiecare spital pentru ca tragedia de la Matei Balș, Piatra Neamț să nu se mai întâmple, măsuri care să vină să repare neregulile constatate în spitale.

Cam asta vor românii, nu este nimic complicat, din contră este atât de simplu! Altfel, ne uitam în urmă și ce vedem, sunt deja șapte spitale care au ars în ultimele luni:

– Piatra Neamţ în noiembrie;
– Spitalul CFR Cluj Napoca, tot noiembrie;
– Spitalul Judeţean Târgu Mureş, secţia ATI, în 4 decembrie;
– Spitalul de Psihiatrie Socola, Iaşi pe 25 decembrie;
– Spitalul de Psihiatrie Municipal din Roman pe 2 ianuarie;
– Spitalul de Psihiatrie din Gataia Timiş pe 5 ianuarie;
– şi acum „Matei Balş” în 29 ianuarie.

Dramatic destin a avut și are sistemul medical din România. Dacă ar fi să dau un diagnostic, aș spune: „Repetabila povară”. Aici nu am făcut decât să-l citez pe Domnul Avocat Mihai Tănăsescu care spunea cu tristețe că acesta este numele ce s-ar potrivi, făcând trimitere la poezia poetului Adrian Păunescu.

Da, deoarece acestea sunt efectele celor 30 de ani de complicitate la așteptare și toleranță, adică, „merge și așa”. Ce va urma? Sunt niște anchete penale în curs. Cum se vor finaliza? De ce în majoritatea cazurilor, cei care conduc aceste spitale scapă de răspundere? Ce se întâmplă cu victimele, cum pot fi ele apărate și protejate? Ce ne lipsește în legislație? Va fi reformat sistemul de sănătate? Întrebări care așteaptă un răspuns.

În concluzie, apreciez curajul medicilor, asistentelor şi personalului medical care au acţionat excepţional în toate situațiile limită, iar datorită lor multe vieţi au fost salvate.

Cu toate acestea, este şocant că în mai puţin de trei luni, un al doilea incendiu are loc într-un spital din România, și care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.

Am spus și o să repet într-una, sănătatea și educația sunt domenii în care nu trebuie făcute economii. Este nevoie de o reformă serioasă a sistemului medical din România, altfel tragediile vor continua.

P.S. Pentru că avem nevoie de răspuns la toate întrebările ridicate, vă invit să urmăriți emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru.

Invitați:
Mihai Tănăsescu – Avocat, Baroul București
Cristian Ene – Avocat, Baroul București
Ion M. Ioniță – Redactor-Șef Historia

„Tragediile care au zguduit sistemul medical românesc” – cauze, efecte și remedii
Aici puteți urmări emisiunea „Prin tribunale ca prin viață” cu Mihaela Olaru:

Sourcea7tv

ULTIMELE ARTICOLE

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...

„Suntem o echipă în fața ...

După 18 ani de căsnicie, ...

Cum poți aduce schimbarea...

Cum poți aduce schimbarea...

Frica de moarte și impact...

Frica de moarte și impact...