Mâncăm sănătos de sărbători! Anul acesta emisiunea ”Matinal A7” își propune să promoveze nu doar un stil de viață sănătos pentru restul anului, ci și de sărbători. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi găsim bucurie în bucatele mai puțin sănătoase pregătite. Cum putem însă să fim și bucuroși însă să avem și un corp sănătos?
Ce reprezintă alimentația sănătoasă?
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o alimentaţie sănătoasă este esenţială pentru o stare mai bună de sănătate şi pentru a obţine nutrienţii optimi de care avem nevoie.
O alimentaţie sănătoasă ne protejează de multe boli cronice, cum ar fi afecţiunile cardiovasculare, diabetul şi cancerul. Faptul că mâncăm o varietate de alimente, că avem un consum scăzut de sare, zahăr şi grăsimi saturate şi de grăsimi de tip trans sunt doar câteva dintre regulile esenţiale pentru o alimentaţie sănătoasă.
Doar alimentația sănătoasă este importantă?
Este important să reţii că o alimentaţie sănătoasă trebuie să lucreze „cot la cot” cu un program regulat de sport. Astfel menţii corpul într-o formă fizică optimă şi pentru a-ţi menţine greutatea. Antrenamentele fizice regulate pot reduce tensiunea arterială şi valoarea colesterolului şi îţi pot menţine metabolismul în funcţiune. Să nu uităm că, făcând mişcare, vei avea un aliat bun pentru a reduce şi stresul. Este important să faci exerciţii fizice (de intensitate moderată) care însumează cel puţin 150 de minute pe săptămână. Sau dacă optezi pentru antrenamente mai solicitante, să ai cel puţin 75 de minute de activitate fizică pe săptămână.
Cum mâncăm sănătos de sărbători?
În emisiunea ”Matinal A7” cu prezentatorii Iosif și Beni Graur, invitata Maria Mihăilă, fitoterapeut și specialist în nutriție, ne ajută să mâncăm corect în perioada sărbătorilor:
”De obicei atunci când vine Crăciunul sau alte sărbători, auzim ambulanța sunând și cei de la spitale nu mai fac față. Foarte multe persoane ajung cu indigestii din câteva reguli nerespectate. În cultura noastră, în mod tradițional, avem foarte multe preparate, de obicei aceste preparate nu sunt atât de ușor de digerat pentru că sunt preparate făcute cu foarte multe ingrediente. Chiar dacă aceste reguli o să pară banale, aș dori să ne reamintim. Prima regulă este să bem apă…”
Aici poți viziona întreaga emisiune: