luni, aprilie 15, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Majorări salariale pentru bugetari începând cu luna august

Majorări salariale pentru bugetari începând cu luna august

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului.

 

„La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi:

acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021;

acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022″, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

 

De asemenea, proiectul mai prevede majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

 

„Personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”, se menţionează în Nota de fundamentare.

Prin proiect se mai propune acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a personalului din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

„Aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021”, se precizează în Nota de Fundamentare.

Proiectul mai propune ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, nu a negat această intenție a Guvernului de a majora salariile pentru angajații de la stat.

Într-o intervenție la Digi24, acesta a lăsat să se înțeleagă că decizia nu a fost luată, încă.

ULTIMELE ARTICOLE

Coada calului – planta cu proprietăți uimitoare

Coada calului este o plantă medicinală cu numeroase proprietăți uimitoare. Este folosită de secole pentru tratarea diverselor afecțiuni precum infecțiile tractului urinar, calculii renali,...

Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul?

Întâlnirea cu un urs în sălbăticie poate fi o experiență înfricoșătoare și periculoasă. Există câțiva pași pe care îi poți urma pentru a-ți crește...

Creștinii și frica de moarte

Frica de moarte a fost una dintre cele mai fundamentale temeri umane de-a lungul istoriei. Pentru mulți, credința religioasă a oferit un refugiu împotriva...

Case de marcat portabile potrivite pentru fiecare afacere

Vânzările și evidența fiscală a unei firme care desfășoară activități comerciale au nevoie de un suport tehnologic de calitate. Alegerea unei case de marcat...