Actrița Maia Morgenstern nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pe scenă este o adevărată profesionistă, plină de haz sau de dramă, depinde de rol, dar și foarte volubilă atunci când ne vorbește despre profesia ei.
Maia Morgenstern este desprinsă, parcă, dintr-un film. Maia Morgenstern are o viață de film. Invitată în platoul emisiunii OAMENI ȘI PĂRERI cu Laura Maniciu, actrița de renume mondial ne-a vorbit despre viață și teatru, dar și despre culisele filmului regizat de Mel Gibson – ”Patimile lui Hristos”.
Maia Morgenstern s-a născut în București într-o familie evreiască.
A studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988.
A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”.
Pe 1 mai 2011, Maia Morgenstern a primit o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din Piața Timpului București, aflată în vecinătatea magazinului Cocor.
Decernarea a avut loc cu ocazia zilei de naștere a actriței – 1 Mai și a reprezentat o premieră, Maia Morgenstern fiind prima actriță omagiată pe aleea românească a celebrităților.
Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard.
Una dintre cele mai iubite actrițe din România, Maia Morgenstern este cunoscută publicului mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni și Patimile lui Hristos.

Mai multe despre Maia Morgenstern, aflați urmărind emisiunea OAMENI ȘI PĂRERI cu Laura Manciu