În fiecare an, data de 3 decembrie marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, eveniment organizat de Organizația Națiunilor Unite, începând cu anul 1992, pentru a promova o mai bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în prezent, peste un miliard de oameni, circa 15% din populaţia lumii, trăieşte cu anumite forme de dizabilitate, 80% dintre aceştia provenind din ţările în curs de dezvoltare, iar 50% neavând acces la sistemul de îngrijire medicală.
Potrivit datelor statistice, mai mult de 100 de milioane de persoane cu dizabilităţi sunt copii, iar probabilitatea ca aceştia să se confrunte cu violența este de patru ori mai mare decât în rândul copiilor fără probleme.
Asociația Open Your Heart organizează evenimentul “Un 3 decembrie ALTFEL”, la “SanThé Fitoceainărie” din Calea Moşilor nr 35, Bucureşti, cu scopul de a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și de a aduce la un loc poveștile de viață, ce merită auzite și împărtășite, ale unor oameni ce și-au autodepășit condiția.
3 Decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, este o zi în care ar trebui sa ii sărbătorim pe cei mai încercați dintre noi, arătând valoarea semenilor noștri cu dizabilități, aptitudinile, talentul, curajul, puterea și tot ce pot ei să facă frumos și benefic pentru a-și trăi viața cu credință, încredere, speranță și iubire, înfruntând astfel bariere de orice natură, atitudinile rigide și mentalitățile vechi.
Acești oameni sunt modele și lecții de viață, în ciuda dizabilității lor, pentru ceilalți semeni care adesea îi ignoră și marginalizează.
Trei dintre ei au fost prezenți în emisiunea Știrea cea bună cu Cornel Dărvășan.
Puteți urmări un interviu de excepție accesând link-ul de mai jos.