Știu că te-odihnești și nu știi că voi scrie o poezie,
Dar o scriu pentru cei lacomi de cuvinte și-armonie,
Te-ai dus frate, prea devreme, printre teii de la Belu,
Fără să-ți clarifici soarta, fără ca să-ți știm toți țelu’!
Când scrii ,,nu cred în Iehova” e așa sau personajul
E un mic poet de curte ce-i frustrat de tot penajul?
Când ai scris că ,,religiunea e o frază inventată”
Erai tu sau proletarul din poezia revoltată?
Când cântai luceferi, stele, ce coboară pe pământ,
Te gândeai așa, la mituri sau la Lucifer nesfânt?
Nu știu cum că în scrisoare tot vorbeai de Sfânta Carte,
De Samson și de Dalila ce l-a păcălit de moarte,
Ai prea multe cunoștințe, tu știai că Dionis,
S-a nălțat la ceruri până a căzut iar în abis,
Când rosti preasfântul nume iar coliba insalubră,
Deveni iar locuință fără viață, tot lugubră.
Și mai tot scrii în scrisoare că ,,un punct se mișcă, iată-l ”
Doar din ,,haos face mumă iară El devine Tatăl”
Ești creștin, budist, agnostic? vrei să fascinezi mereu,
Ai găsit răspunsul ,,Cine l-a făcut pe Dumnezeu?”
Iar cu geniul tău, poete, steaua stinsă ne luci,
Dar ea nu e, pe fereastră doar se vede raza și,
Se ascunde totu-n beznă, stai, iubirea e cu noi,
E suficient atâta, nu ne dă nicicând ‘napoi?
Ei, bădie, ce ți-aș spune despre țara asta, vai,
Se perindă nemintoșii ca să mulgă-al nostru rai,
Iar noi stăm cuminți ca proștii care-și zic tăcut în barbă,
,,Nu avem ce face” iată, vinu-n cupe nu mai fiarbă,
Suntem toți o disperare nu știm cum să procedăm,
Țara moare pe picioare și noi tot adulmecăm,
Vremuri bune, electorii se vor zbate în curând,
Pentru un ciolan sălbatic din al țării trup plăpând,
Ce condei ai fi avută, dac-ai fi trăit și azi,
Interviuri, paragrafe și Crăciunuri fără brazi,
Ne-ai fi dat papucii, poate, luând drumul în exil,
Văzând câtă răutate se perindă-n mare stil…
Dar rămâne o-ntrebare, chiar când totu-i pregătit,
Iată, sună de trezire, ai iubit înveșnicit?
Poezia face parte din volumul de versuri: ,,Nocturne” de Cornel Dărvășan
