Acasă Articole Business Cum facem ban...

Cum facem bani la buget?

Liviu-Bogdan Ciucă, politician și profesor universitar doctor, cel care a reușit să facă posibilă deschiderea și transparentizarea Comisiei Juridice de Disciplină și Imunități, în perioada în care a condus această instituție, a fost invitat în platoul A7TV în cadrul emisiunii ”Știrea Cea Bună”.

Cornel Dărvășan, realizatorul emisiunii, a lansat – printr-o ipoteză pur fictivă – întrebarea ”De unde scoatem bani pentru bugetul României fără să deranjăm cetățenii, dar și pentru a face un bine țării?”

”Nu sunt economist, dar îmi place să cred că nu sunt nici naiv”, și-a început Liviu-Bogdan Ciucă discursul.

Fondatorul revistei ”Legal Point” – cel mai atipic și apreciat proiect editorial din piața de profil – a ales să exemplifice sistemul de licitații pentru a oferi o perspectivă asupra sumelor de bani de care se poate dispune imediat.

Conform regulii de bază, licitația este câștigată după ce trece prin filtrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice.

”Ar fi interesant dacă cineva ar lua toate aceste licitații cu sume semnificative și ar face o comparație între suma licitată inițial și suma plătită de stat la final.”

În februarie anul acesta, o organizație de reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii solicitau suplimentarea bugetului Măsurii 3.

Banii nu au fost alocați în cel mai scurt timp posibil – în așa fel încât aplicanții cu 100 de puncte și minimum 30% rată de cofinanțare asumată să își poată redresa activitatea – deoarece Guvernul nu realizase proiectul bugetului de stat pe anul 2021, cu atât mai puțin să fi primit aprobare în Parlament.

Dacă o astfel de suplimentare nu a fost posibilă în ciuda încercărilor Consiliului Național al IMM-urilor de a urgenta procesul, situația stă cu totul altfel în ceea ce privește sistemele de licitații.

”Am licitat cu 100 de lei să sap un șanț, dar dacă eu am câștigat lucrarea, iar pe parcurs am dat de un izvor, se face o notă de șantier și se suplimentează bugetul”, relatează cofondatorul Asociației Tinerilor Juriști din România.

Bogdan Ciucă își amintește că la comisia juridică exista un prag care impunea ca suplimentarea să nu depășească 20% și ne informează că s-au făcut eforturi mari pentru ca acel prag să dispară din legislație.

”Asta însemna că foarte simplu licitai cu 100 de lei și încasai 100 de milioane” prin invocarea a diverse justificări. ”Fie pământul nu era așa cum ți-ai imaginat, fie ai mai găsit o canalizare… Dacă s-ar face o comparație, 99,99% din lucrările executate sunt plătite mai mult decât sunt prevăzute”, încheie Ciucă.

Aici puteți accesa ediția din data de 2 martie 2021 a emisiunii ”Știrea Cea Bună”, realizată și prezentată de Cornel Dărvășan.

 

Sourcea7tv

ULTIMELE ARTICOLE

Descoperă călătoria creșt...

Într-o lume plină de agit...

Cancerul pulmonar –...

Cancerul pulmonar rămâne ...

„Credință neclintită” – O...

Pregătește-te pentru o ex...