luni, septembrie 9, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Lege controversată, adoptată de Parlamentul Chinei

Lege controversată, adoptată de Parlamentul Chinei

Parlamentul Chinei a adoptat, marți, legea privind securitatea naţională în Hong Kong.

Astfel, s-au creat premisele celei mai radicale schimbări ale modului de viaţă în fosta colonie britanică, după revenirea sub autoritatea Chinei în urmă cu aproape 23 de ani.

Cable TV a informat că legea a fost adoptată în unanimitate de Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului, organul legislativ chinez, transmite BBC.

Adoptarea legii va spori tensiunile din relaţia Chinei cu SUA, Marea Britanie şi alte state occidentale, care consideră că noua legislaţie erodează gradul ridicat de autonomie acordat hub-ului financiar global la 1 iulie 1997.

Textul legii nu a fost încă publicat.

Beijingul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie adesea violente care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţa forţele străine.

În cursul lunii iunie, agenţia oficială chineză de presă Xinhua a dezvăluit o parte din prevederile acestei legi, printre care faptul că aceasta va înlocui legislaţia actuală din Hong Kong, iar prerogativa interpretării aparţine organului de decizie al parlamentului chinez, Comitetul permanent al Congresului Naţional al Poporului.

Este de aşteptat ca Beijingul să înfiinţeze un birou de securitate naţională în Hong Kong pentru a “supraveghea, ghida şi sprijini” guvernul oraşului.

Beijingul ar putea, de asemenea, să îţi exercite competenţa în anumite cazuri.

Se preconizează ca judecătorii pentru cazurile de securitate să fie numiţi de liderul pro-Beijing al oraşului, Carrie Lam, care nu se bucură de popularitate.

În prezent, judecătorii de rang înalt sunt alocaţi conform unor liste de membri prin sistemul judiciar independent din Hong Kong.

Nu se cunoaşte încă ce activităţi specifice vor fi încriminate, cât de precis vor fi definite sau ce pedepse vor fi prevăzute.

The South China Morning Post, citând o sursă anonimă, a declarat că Xinhua va publica marţi după-amiază detalii despre lege.

Poliţia a interzis mitingul din 1 iulie din acest an cu ocazia aniversării predării din 1997, fiind invocate restricţii generate de combaterea epidemiei noului coronavirus.

ULTIMELE ARTICOLE

Cum îmbunătățim imunitatea copiilor?

Cum îmbunătățim imunitatea copiilor? Imunitatea joacă un rol esențial în protejarea copiilor împotriva bolilor și infecțiilor, asigurându-le o dezvoltare sănătoasă și un viitor robust....

Cum să îți ajuți copilul să treacă peste crizele de tantrum

Cum să îți ajuți copilul să treacă peste crizele de tantrum. Crizele de tantrum reprezintă o etapă normală în dezvoltarea copiilor, mai ales în...

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...