Acasă Editoriale Educație La școală: cu...

La școală: cu telefon sau fără?

În contextul actual, marcat de avansul tehnologic rapid și omniprezența digitalizării, gestionarea accesului copiilor la rețelele sociale devine o provocare majoră pentru părinți și educatori. Recent s-au luat decizii semnificative luate în diverse țări europene. Decizii care au pus în lumină necesitatea de a reglementa folosirea dispozitivelor mobile în mediul educațional. Aceste subliniază îngrijorarea globală față de impactul tehnologiei asupra atenției și bunăstării eleviilor

Interzicerea telefoanelor – o solutie?!

Franța, lider în această inițiativă, a interzis telefoanele mobile în școli încă din 2018. În Regatul Unit, discuțiile despre interzicerea telefoanelor mobile în școli au câștigat teren în octombrie 2023, când ministrul educației, Gillian Keegan, a evidențiat legătura între telefoanele mobile și comportamentul de bullying între elevi. Cu toate acestea, propunerea a fost întâmpinată cu scepticism de unele părți interesate. Inclusiv de Paul Whiteman, secretarul general al sindicatului conducătorilor de școli, care a considerat măsura greu de implementat. În februarie 2024 însă, guvernul britanic nu numai că a anunțat interzicerea oficială a telefoanelor în școli, dar le-a și oferit ghiduri detaliate privind modul de implementare a acestei politici.

Aceste măsuri reflectă un consens crescând privind necesitatea de a proteja spațiul educațional de perturbările aduse de accesul nelimitat la tehnologie.

Social media – un rău necesar?!

În același timp, impactul rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților prezintă o dualitate complexă. Pe de o parte, aceste platforme oferă oportunități valoroase pentru învățare, socializare și dezvoltare personală. Pe de altă parte, efectele negative ale expunerii excesive la social media sunt bine documentate. Acesta evidențiază o corelație între utilizarea intensivă a acestor platforme și scăderea performanței școlare, a motivației și a bunăstării psihologice.

Rolul părinților și al educatorilor este crucial în stabilirea unui cadru care să permită copiilor să beneficieze de avantajele tehnologiei. Si să mențină în același timp și un echilibru sănătos. Educația digitală, axată pe dezvoltarea unui comportament online responsabil și a unui discernământ critic, este o componentă vitală în pregătirea tinerilor pentru o lume din ce în ce mai conectată.

Abordarea adecvată presupune o colaborare strânsă între familie, școală și comunitate. Și are ca obiectiv comun promovarea unei utilizări echilibrate și conștiente a rețelelor sociale. Prin adoptarea unor strategii echilibrate, putem asigura că tinerii nu numai că vor beneficia de avantajele digitale, dar vor și crește într-un mediu sănătos, capabili să facă față provocărilor erei digitale cu înțelepciune și maturitate.

 

ULTIMELE ARTICOLE

Alaturi de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...