8.5 C
București
luni, 27 iunie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Klaus Iohannis - apel la populație pentru vigilență și precauții

Klaus Iohannis – apel la populație pentru vigilență și precauții

Președintele României, Klaus Iohannis a susținut, sâmbătă, o declarație de presă la finalul vizitei sale la unitatea de suport pentru pacienți cu COVID-19 de la Târgu Mureș.

Iohannis a făcut un nou apel la populație pentru vigilență și precauții chiar si după data de 15 mai, moment în care va fi ridicată starea de urgență.

Președintele României spune că epidemia nu se arată a fi în retragere și că 15 mai este „doar un termen administrativ”.

„Am venit aici fiindcă doresc să subliniez două lucruri.

În primul rând, faptul că s-a realizat această unitate externă medicală prin colaborarea mai multor autorități – un exemplu foarte de colaborare și în plan, și cu autoritățile centrale.

Această sală polivalentă transformată în unitate suport va deveni funcțională în câteva zile.

De menționat – din păcate, aici, la Târgu Mureș, au fost relativ multe cazuri de COVID-19 și mi-a plăcut că au fost prevăzători și au instalat, toți cei implicați – Consiliul Județean, Prefectura, universitatea, Ministerul Sănătății, spitalul care va deservi unitatea – în timp util această extensie, pentru a fi pregătiți. A doua chestiune – din păcate, epidemia este între noi.

Avem și astăzi – probabil ați văzut datele – peste 300, 320 de cazuri noi, și vreau să atrag atenția asupra unui lucru pe care l-am constatat.

Peste o săptămână expiră starea de urgență.

Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat! Epidemia este între noi.

Trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când putem să ne mișcăm un pic mai liber să nu avem o explozie de infecții noi.

Sunt reguli simple: trebuie să păstrăm distanța, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi și de cei cu care relaționăm.

Deci, încă o dată – 15 mai este doar un termen administrativ, când se termină starea de urgență, dar, din păcate, epidemia nu se arată a fi în retragere.

Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni cu mari sacrificii!

Și știu că fiecare dintre voi a avut de îndurat lucruri complicate în această stare de urgență. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

SourceDigi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








ULTIMELE ARTICOLE

Sfaturi de îngrijire a grădinii pe timpul verii

Vara este perioada preferată a anului pentru mulți dintre noi, invocând amintiri de zile relaxante la plajă, aspersoare pe peluze uscate și momente de...

Dormitul pe pernă sau fără pernă? Cum este mai bine pentru sănătatea ta?

Un somn calitativ ne influențează fiecare aspect al vieții. Prin urmare, este foarte important să înțelegem ce efecte benefice are somnul asupra stării de...

3 sfaturi utile pentru prevenirea urgențelor stomatologice

Sănătatea orală trebuie să reprezinte o prioritate pentru persoanele de toate vârstele, însă mulți amână controlul stomatologic de rutină și intervențiile minore din diverse...

Președintele ANAF a vorbit despre evaziunea fiscală și controlul masiv ce urmează

Inspectorii ANAF vor verifica în principal veniturile a 561.000 de mii de români, respectiv cheltuielile acestora și achizițiile de mașini, apartamente, ori case.   Lucian Heiuș,...