Jurnaliste iraniene condamnate la închisoare. Ele au relatat despre tortura și mortea Mahsei Amini. Acestea au fost condamnate la şapte, respectiv şase ani de închisoare.
Cele două au fost acuzate că au cooperat cu guvernul SUA şi au făcut publică moartea în detenţie a tinerei torturate pentru ca vălul nu îi acoperea în totalitate părul.
Pedeapsa mai spune că le este interzis să mai lucreze în mass-media, să fie membre ale unui partid politic şi să folosească reţelele sociale timp de doi ani.
Au însa la dispoziţie 20 de zile pentru a contesta hotărârea judecătorească la o instanţă superioară.
Faptele pentru care au fost judecate jurnalistele:
Prima a fost acuzată pentru că a publicat o fotografie cu Mahsa Amini în spital, când aceasta era în comă şi intubată, iar câteva zile mai târziu a publicat o altă imagine cu părinţii tinerei îmbrăţişaţi pe holul spitalului la aflarea decesului fiicei lor.
Cealaltă jurnalistă a relatat de la înmormântarea tinerei în provincia iraniană Kurdistan, unde au început protestele şi au fost arse primele esarfe.
Ce a urmat după moartea Mahsei Amini?
Moartea Mahsei Amini a stârnit revolte puternice. Proteste care s-au stins după o represiune brutală a forţelor de ordine iraniene, provocând 500 de morţi. Cel puţin 22.000 de protestatari au fost arestati, 7 dintre ei fiind executati, unul – în public.
Cine a fost Mahsa Amini?
Mahsa (Jina) Amini a fost o femeie iraniană de etnie kurdă. Ea a fost arestată și torturată de Patrula de Îndrumare, o unitate specială de poliție responsabilă cu respectarea publică a codului vestimentar impus de stat, pentru nepurtarea corectă a hijabului. Deși poliția a negat orice implicare în moartea Mahsei, sugerând că aceasta a suferit un atac de cord în arest, mai mulți martori au declarat că a fost bătută atât în mașina poliției, cât și în secție. Mai mult, scanările cerebrale scurse online au relevat multiple fracturi craniene, precum și hemoragie și edem cerebral.
Moartea Mahsei, devenită simbol al violenței împotriva femeilor sub republica islamică, a ultragiat scena internațională. A provocat proteste de amploare în Iran, soldate cu violențe în majoritatea orașelor mari și zeci de morți.
[…] Citeste mai mult […]
[…] Citeste mai mult […]