vineri, decembrie 8, 2023
Acasă Emisiuni Alături de tine Iubește-ți copilul interior

Iubește-ți copilul interior

Copilăria – paradisul pierdut al oricărui adult! Ne putem, oare, întoarce la acele vremuri? Spiritul nostru rămâne la fel de tânăr? Cum ne dăm seama ce ne-a afectat în perioada cât am fost minori?

 

Ovidiu Yang, coach, a fost invitat în platoul A7TV, la emisiunea “Alături de tine”, prezentată de Alina Ilioi-Mureșan, pentru a ne explica cum putem face pace cu propriul copil interior.

 

Ce înseamnă acest “copil interior”?

 

“Copilul din interiorul fiecăruia este, în esență, un cumul de amprente emoționale pe care le-am trăit și le-am dobândit în copilărie.

Copilul are o sensibilitate aparte: când este mic este permeabil, „absoarbe” tot ce există în jurul lui, astfel dobândește cele mai importante emoții, care îl vor forma în viața de adult.

O rană din trecutul nostru se poate amplifica mai târziu, iar în opoziție, dacă am avut o copilărie frumoasă, vom deveni adulți responsabili și siguri pe ei”, spune Ovidiu Yang.

 

Reconectarea la copilul din interiorul nostru

 

Adulții cu sufletele tinere sunt cei mai iubiți de către copiii din jurul lor. Este foarte important să extragem frumosul din tot ce ne înconjoară, exact ca în copilărie.

Cu cât gândim mai pozitiv, cu atât ținem la distanță negativul.

Coach-ul continuă: ”Reconectarea cu al nostru copil interior este necesară, deoarece doar așa putem vindeca anumite răni și traume care ne  urmăresc în viața de adult, dar și lucrurile pozitive și vibrația sufletească din trecut.

Părțile din trecut înseamnă conștientizarea comportamentului din prezent.”

 

Fără copilul din tine, ești un adult pierdut

 

Fiecare parte a vieții este frumoasă în felul ei. Copilăria, însă, rămâne în sufletul omului veșnic.

În copilărie, credeam că nimic rău nu se poate întâmpla. Aveam încredere în oamenii din jur, îi iubeam și îi ajutam.

Dacă fiecare dintre noi ar încerca măcar puțin să apeleze la copilul care era odinioară, lumea s-ar transforma într-un loc mai bun.

Trebuie să facem în așa fel încât, copiii pe care îi avem la rândul nostru, să profite de beneficiile pe care le-am avut în propria noastră copilărie, sau din contra, să încercăm să le oferim liniștea sufletească de care noi nu am beneficiat.

Mergi desculț prin iarbă, adună flori, joacă-te, plimbă-te și aleargă, bucură-te de lucrurile mici ca și cum nu ar mai exista o nouă zi. Dă-i frâu liber copilului din tine!

 

JOACA ȘI COPILĂRIA, ESENȚIALE VIEȚII | ALĂTURI DE TINE – YouTube

ULTIMELE ARTICOLE

Evitarea conflictelor între părinți și copii

Evitarea conflictelor între părinți și copii. Relația de comunicare între părinte și copil nu este ferită de apariția și escadarea conflictelor. Poate părea exagerat,...

Ce spune Nicolae Ciucă despre relația cu președintele Klaus Iohannis?

Președintele Senatului, Nicoale Ciucă, a făcut declarații de zile mari, în exclusivitate, la A7TV. Liderul Partidului Național Liberal este convins că formațiunea pe care...

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge!

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge! Deși în România a apărut deja zăpada, unii se gândesc la iernile trecute, când...

Cât de greu este să crezi?

O Explorare a Credinței în Era Modernă Umanitatea în continuă evoluție, în care tehnologia avansată și progresele științifice deschid noi orizonturi, caută totuși răspuns la...