Italia a devenit, joi, prima țară din Europa care face obligatoriu certificatul Covid pentru toți angajații. Guvernul de la Roma a aprobat noua măsură prin care certificatele devin obligatorii și pentru angajați din sectorul public dar și din cel privat, relatează Euronews.
Măsura va fi implementată din 15 octombrie și va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului.
„Certificatele verzi vor deveni obligatorii pentru toți salariații, fie că sunt din sectorul public, fie că sunt din sectorul privat. O facem pentru două motive esențiale – să facem aceste locuri de muncă sigure, și pentru ca a noastră campanie de vaccinare să fie și mai puternică”, a spus Roberto Speranza, ministrul Sănătății italian.
Doar pensionarii și cei neangajați vor mai fi excluși de la regula certificatului obligatoriu.
Senatul italian a votat în mod covârșitor pentru noua măsură – 189 au votat pentru, 32 împotrivă, iar 2 s-au abținut.
Orice angajat care nu prezintă un certificat COVID riscă plata unei amenzi usturătoare și suspendarea de la muncă pe o perioadă de 5 zile. Singurele persoane care nu au această obligativitate sunt pensionarii și cei neangajați.
Acest certificat nu obligă la efectuarea vaccinului ci cel puțin la testarea periodică.