Întrebările definesc maturitatea. O posibilă provocare, prin natura acestei cercetări legate de întrebări, este că aceasta va tinde să fie una interdisciplinară. Din acest motiv, metodologia de studiu nu va fi aceeași în toate cazurile. Domeniile științifice principale care se vor regăsi în această lucrare vor fi: Teologia Biblică, Comunicarea și Psihologia.

La fundamentul cercetării va sta Teologia. Vor fi folosite și aplicate tehnici specifice  ei: Hermeneutica și Exegeza Biblică, Sistematica teologică și Analiza doctrinară. Deasemenea vom regăsi și identifica principii omiletice și misiologice. Alteori, pe măsura descoperirilor făcute, vor fi verificate unele dintre regulile sau formele teologiei aplicate.

De unde vin aceste teorii?

Nu toate teoriile vor fi descoperite direct de pe paginile Sfintei Scripturi. Unele teorii, deși vin de pe paginile unor autori de încredere, își trag proveniența istorică din filozofia greacă sau din învățătura rabinică iudaică. Altele au observații mai proaspete și provin din explozia științifică a erei postmoderne. În alte cazuri vor fi date credite descoperirilor profane cu valoare științifică aplicabilă teologiei. Toate, însă absolut toate teoriile, vor fi validate doar după ce vor trece testul celor cinci principii biblice (Sola, Tota, Prima, Analogia și Spiritualia Scriptura) și se va dovedi că acestea nu intră în contradicție ci susțin principiile și doctrinele Biblice.

Dumnezeu conduce omul spre știință

Nevoia de a recurge la aceste mijloace, amintite mai sus, apare din lipsa de abordări teologice ale științei. Susțin că direcția corectă a relației dintre cele două nu este: “Știința care conduce la Dumnezeu”, ci este mai degrabă: “Dumnezeu care oferă omului știință”. Asta înseamnă că teologia nu este separatistă ci ea îmbrățișează toate științele: de la matematică la filozofie, de la anatomie până la lingvistică. Acest tip de abordare oferă teologului și căutătorului de adevăr o imagine complexă și de ansamblu a realității creației Divine. Așa cum, pentru aprofundare, se va căuta ajutor și în comentarile Biblice,  la fel se va recurge și la cercetări psihologice și din domeniul comunicării pentru a fi verificate și validate și pentru a permite uneori ca raze de lumină noi să ofere nuanțe încă nedescoperite ale Cuvântului Divin.

Care sunt cele trei tehnici?

Cele trei tehnici: ale asocierii, clasificării și identificării, vor fi folosite în prim plan pentru a aprofunda și a decoperi lucruri ascunse. Atenția nu este canalizată pe mesajul textului ci pe mesajul dintre rândurile sale, nu pe ceea ce ne transmite el, ci pe modul în care o face. Nu vom încerca să vedem ce ne spun întrebările, ci vom fi atenți la ce ne întrebă ele.

Definiția întrebării și răspunsului

Definiție: Întrebarea – Un enunț oral sau scris prin care emițătorul dorește să obțină (cere) o informație, o permisiune de la receptor, sau vrea o clarificare, o rezolvare asupra unei probleme, apelând la contribuția ascultătorului (răspunsul). Răspunsul – la rândul lui, poate fi oferirea informației cerute într-o formă verbală. Însă la fel de bine poate fi reprezentat prin implicare fizică Exemplu: Întrebare: Vrei să mă ajuți? Răspuns: – Persoana în cauză ajută. Deasemenea răspunsul mai poate fi și de natură emoțională și spirituală.  Răspunsul poate să fie pozitiv (răspunsul dorit), sau negativ (refuzul implicării). Răspunsul mai poate respecta cerințele unei întrebări sau poate evita subiectul întrebării. Toate cele amintite mai sus intră sub cupola termenului de: Răspuns. Sinonimul întrebării este „interogația”. Acestea nu sunt în relație de sinonimie perfectă.  Termenul: interogație este folosit de cele mai multe ori în contexte diferite de cele ale uzuanței termenului: întrebare. Dacă întrebarea este enunțul marcat în scris de semnul întrebării, solicită ( în general) un răspuns sub forma lui clasică și este folosită în vorbirea de zi cu zi, atunci interogația este folosită cel mai des în contexte mai selecte. Ea este specifică discursurilor oratorice și este definită de retorică. Acești doi termeni reușesc să revină la relația lor de sinonimie mai mult în contextul lucrărilor de factură științifică. În lucrarea de față, conform observației de la capitolul patru, cei doi termeni vor avea o valoare egală în relația lor sinonimică. Totuși această relație o declarăm valabilă nu în mod general ci mai degrabă în acest context. Articol scris prezentator și lector universitar doctor Duță Daniel Sorin