Inteligența, încotro? Un nou proiect academic și un eveniment inovator, unic în peisajul universitar românesc, a fost realizat de Universitatea Hyperion din București, prin entitățile sale, Centrul pentru Studierea și Promovarea Egiptologiei, Orientului și Mediteranei (CESPEOM), Centrul de Studii de Intelligence pentru Securitate și Geopolitică Aplicată (CSIS&GA), Facultatea de Științe Sociale, Umaniste și ale Naturii, Departamentul de Științe Sociale și ale Naturii.
Prin intermediul incitantelor prezentări cu abordări inter – și multi-disciplinare au fost acoperite variate domenii (istorie, intelligence, analiza informațiilor, studii de securitate, psihologie și terorism, diplomație, geopolitică, științe politice, sociologie, teoria informațiilor și fizică, politică, antropologie, literatură universală, egiptologie, studii de gen, jurnalism, edituri de profil).
Specialiști români și străini din Universitatea Hyperion. Ministerul de Externe. Academia Română. Parlamentul României. Profesioniști din instituții și organizații de intelligence, împreună cu profesori universitari și cercetători din instituții de prestigiu internațional din Italia, Polonia, Bulgaria, Spania și Egipt au oferit tot atâtea puncte de vedere. Ei au răspuns astfel și unor probleme pe marginea unor evenimente cu care ne confruntăm în prezent. Adevărate provocări ale omului contemporan.
-
conceptul de inteligență, definiții și vastitatea tipurilor acestuia (Renata G. Tatomir), la relația dintre dezvoltările tehnologice și transformarea serviciilor de intelligence (Tiberiu Tănase);
-
descifrarea psihologiei teroristului. Ipoteze asupra devianței. Jihadism și radicalism (Stefano Amodio), la calea educației interculturale în procesul prevenirii radicalismului extremismului islamic (Melina Aallegro);
-
Reziliența societală ca răspuns la războiul kinetic, asimetric și informațional (Ovidiu Raețchi). Rolul diplomației române în timpul momentelor importante din istoria României (Teodor Meleșcanu, Șerban-Dan Predescu);
-
de la oglinda mișcătoare și arma fake-news (Stan Petrescu), la considerații asupra intelligence-ului de tip strategic (Narcis Zărnescu);
-
de la provocările intelligence-ului ukrainian anterior acțiuniii militare a Federației Ruse (Elena Onu), la globalizare și tehnologia informației ca provocări ale tuturor regimurilor politice (Ștefan Păun);
-
Literatură în beneficiul istoriei: memorat-ul ca dovadă istorică a oamenilor și evenimentelor (Tania Kazandjieva). Schimbări sociale și familiale în legătură cu consecințele mecanismelor negative și tiparelor culturale (Bożena Józefów-Czerwińska);
-
Alternativa Portocalie, ca traducere a combinației dintre inteligență, umor suprarealist în lupta împotriva comunismului în Polonia (Marta Cywinska). Spre inteligența egiptenilor antici care au dedicat o divinitate, Nepri, cerealelor (Venice Ibrahim Shehata Attia);
-
de la aplicații ale tehnicilor originale de filtrare și reconstituire a informațiilor în canale de transmisie puternic perturbate (Sever Spânulescu), la noi amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale (Dorel Bahrin);
-
de la tipuri de naționalism în Est: alternativa Roma la Chatbot-ul guvernamental AI din România și restabilirea identității naționale albe, heterosexuale și masculine și la Queers împotriva dronelor (Alice Iancu, Alina Grigore, Ovidiu Dumitru), la scriitori diplomatici din Balkani în serviciul diplomației culturale (Nicoleta Ciachir);
-
de la România, între ‘gura de rai’ geografică şi răspântia geopolitică (Alba Catrinel Popescu), la factori determinanți ai eficienței comunicării între instituțiile politice și militare (Ioana Alexe);
-
Carlos Șacalul și politica antiteroristă a României în timpul Războiului Rece (Valentin Gheonea). Și despre diplomația „atomică” la începutul Războiului Rece (Marian Harapcea). Sau la ce tip de analiză de informații ar trebui folosită pentru a combate războiul cognitiv (Bogdan-George Rădulescu);
-
de la considerații complexe, jurnalistice și auctoriale ale temei intelligence-ului (Sorin Dumitrescu), la prezentări de cărți și reviste cu profil de intelligence, geopolitică, informații, studii de securitate, istorie (Silviu Petre, Tiberiu Tănase).