vineri, decembrie 8, 2023
Acasă Editoriale Familie Inspectorii ANSVSA au început controalele cu privire la calitatea alimentelor

Inspectorii ANSVSA au început controalele cu privire la calitatea alimentelor

Inspectorii care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2022”, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul de pe litoral.

 

Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 443.600 de lei.

De asemenea, a fost confiscată și o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unități de neutralizare.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcției din Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor.

Acest număr funcționează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.

 

De asemenea inspectorii au efectuat controale și în București și județul Ilfov:

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, împreună cu reprezentanți ai ANAF, o acțiune tematică de control la depozitele de legume și fructe și piețele agroalimentare din București și județul Ilfov.

Au fost verificate 87 de unități de depozitare și comercializare legume-fructe.
Neregulile constatate în urma verificărilor au fost sancționate cu 54 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 637.280 de lei.

Totodată a fost reținută oficial o cantitate totală de 13.862 de kg de legume și fructe (roșii, morcovi, lămâi și ardei gras), care a fost dirijată pentru neutralizare la o unitate autorizată.

În timpul controalelor, s-au prelevat probe (din lămâi, piersici, morcovi, gutui, caise, ardei iute, ardei gras, banane, mere, portocale, roșii, nectarine, struguri) pentru determinarea prezenței sau a depășirii limitelor admise pentru reziduurile de pesticide.

ULTIMELE ARTICOLE

Evitarea conflictelor între părinți și copii

Evitarea conflictelor între părinți și copii. Relația de comunicare între părinte și copil nu este ferită de apariția și escadarea conflictelor. Poate părea exagerat,...

Ce spune Nicolae Ciucă despre relația cu președintele Klaus Iohannis?

Președintele Senatului, Nicoale Ciucă, a făcut declarații de zile mari, în exclusivitate, la A7TV. Liderul Partidului Național Liberal este convins că formațiunea pe care...

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge!

Vrei să vezi zăpadă? Trei destinații turistice în care poți merge! Deși în România a apărut deja zăpada, unii se gândesc la iernile trecute, când...

Cât de greu este să crezi?

O Explorare a Credinței în Era Modernă Umanitatea în continuă evoluție, în care tehnologia avansată și progresele științifice deschid noi orizonturi, caută totuși răspuns la...