Industria auto autohtonă dorește să ajute economia românească şi să contribuie la producţia de echipamente şi produse medicale, precum măşti, combinezoane şi biocide.
În același timp, va participa și la proiectul de realizare a unui ventilator de respiraţie destinat bolnavilor COVID-19, a anunţat, joi, ministrul Economiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres.
„Industria auto are problemele ei specifice. Este o industrie care contribuie mult la PIB-ul României, dar este o industrie dependentă de industriile din ţările europene, Germania, Franţa, Italia.Dacă acolo lucrurile sunt oprite, înseamnă automat că şi în România lucrurile sunt oprite. Cel mai important lucru care a ieşit ieri, din discuţia cu reprezentanţii industriei auto, este că aceştia, în această perioadă, doresc să contribuie, să ajute economia românească, să ajute românii.Doresc să contribuie să producă materiale esenţiale, doresc să producă măşti şi au capacitate foarte mare de a produce aceste echipamente, biocide, pentru că au şi o industrie chimică pe orizontală foarte dezvoltată, prin parteneri care sunt furnizori tradiţionali ai industriei auto.Deci, practic tot ceea ce este nevoie în acest moment – măşti, biocide, combinezoane (…)”, a spus Virgil Popescu, la Digi24.
Precum avem exemplu din străinătate cu Ford sau General Electric, industria auto din România se va implica pentru producerea de ventilatoare pulmonare.
Ministrul de resort a adăugat faptul că reprezentanţii industriei auto autohtone vor lua parte la proiectul naţional pentru realizarea unui ventilator necesar pentru a ajuta respiraţia bolnavilor de coronavirus.
„La ventilatoare lucrurile nu sunt atât de simple ca la măşti, combinezoane şi biocide.Se lucrează într-un colectiv foarte mare şi eu sper să avem cât de curând nişte rezultate concrete.În schimb, la producţia de măşti mi-au spus reprezentanţii industriei auto că pot relativ foarte repede să treacă la acest lucru şi pregătesc modelele pentru a putea fi avizate de unul dintre cele patru institute ale armatei, să poată aviza pe domeniul respectiv produsele pe care le pot produce”, a menţionat oficialul.