duminică, iunie 11, 2023
Acasă Articole Noutăți Grindeanu anunță suspendarea taxei de pod de la Fetești

Grindeanu anunță suspendarea taxei de pod de la Fetești

Grindeanu anunță suspendarea taxei de pod de la Fetești. Acest anunț vine din pricina lucrărilor de reabilitare la podul peste brațul Borcea de pe Autostrada Soarelui. Acestea vor continua și în perioada sezonului estival, conform ministrului Transporturilor. Hotnews.ro informează că decizia va trebui luată de Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care se va întruni zilele următoare.

Despre lucrările de reabilitare

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an. Din acest motiv calea II de circulaţie, sensul Constanţa – Bucureşti, a fost închisă traficului. Printre lucrările principale ce vor fi executate se numără: frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc.

Contractul de reabilitare de circa 68 de milioane de lei a fost semnat în 2021 cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD. Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni.

Principalele declarații ale lui Sorin Grindeanu

  • „Probabil că în zilele următoare va exista Consiliul de Administraţie al CNAIR, fiindcă ăsta e mersul normal. Eu am transmis public şi mergem pe această linie.
  • Aşa cum am spus, în zilele următoare vom avea acest consiliu de administraţie. Ca termen în mod sigur de la 1 iunie se va intra pe suspendarea acestei taxe.
  • Acea precizare care a venit la o zi după anunţul meu a fost o precizare prin care se dorea sublinierea faptului că nu de atunci se aplică, ci urmare a acestui Consiliu de Administraţie şi a acestei decizii care va exista în perioada următoare”.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.

ULTIMELE ARTICOLE

Cum luăm decizii corecte atunci când Biblia nu spune nimic?

Cum luăm decizii corecte atunci când Biblia nu spune nimic? De multe ori ne putem afla în situația în care nu știm încotro să...

Știai că plictiseala îți poate aduce beneficii?

Știai că plictiseala îți poate aduce beneficii? Poate fi greu de crezut. Însă un studiu publicat recent în revista Academy of Management Discoveries ne demonstrează...

Dacă ești credincios, ai o viață lipsită de griji?

Dacă ești credincios, ai o viață lipsită de griji? De multe ori oamenii privesc religia sau apartenența de Dumnezeu ca un avantaj material sau...

Cum putem preveni diabetul?

Cum putem preveni diabetul? Persoanele care au consumat două porții de fructe pe zi au avut un risc cu 36% mai mic de a...