marți, septembrie 17, 2024
Acasă Emisiuni Dă sens vieții Geniile României – o resursă umană nevalorificată

Geniile României – o resursă umană nevalorificată

Cei mai mulți dintre noi am auzit despre genii precum Einstein, Mozart sau Picasso. România a dat și ea lumii genii precum Constantin Brîncuși, Henri Coandă, Ionel Perlea, Sergiu Celibidache, Ana Aslan, Leon Dănăilă și mulți alții. Ceea ce se știe prea puțin însă, este faptul că în România se află la ora actuală cei mai mulți copii supradotați din Europa. Din nefericire, în țara noastră, miciile genii se pierd pentru că Statul nu îi susţine şi nu investeşte în deloc în ei.

În această seară vom vorbi despre Geniile României. Ele reprezintă o resursă umană nevalorificată, neglijată de Stat și de instituțiile sale.

Invitata emisiunii ”Dă sens vieții” cu Ionică Herlea, doamna Simona Mitrea, fondatoarea Romanian Gifted School, a explicat cum poate fi recunoscut un copil genial astfel încât acesta să primească atenția pe care o merită.

Așadar, care este definiția unui geniu? Ce este un geniu și cum se comportă? Care să diferența între un copil cu dotări normale din punct de vedere intelectual și unul care este geniu?

”Nu neapărat ne ducem în dihotomia aceasta legată de copil ”tipic” și copil genial. Ci ne ducem în a testa mai întâi acest copil ca să vedem într-adevăr unde se situaează.

Pentru că există curba lui Gauss, unde geniile se situează undeva între 2 și 4% dar până la 16% mai avem copii cu abilități înalte. Adică peste genialitate, se poate suprapune o ușoară dificultatea de învățare. Un asperger, o disgrafie, și atunci ar fi foarte important, în primul rând, să identificăm copiii. Ca să putem vorbi după aceea despre unde se încadrează în curbă aceasta a lui Gauss. Pentru că sunt și situații când, chiar dacă sunt copii olimpici, s-au dovedit a fi mai mult copii tipici.

Dar, ochiometric, așa cum știm noi în școală, mai ales pe definiția pe care o avem păcate și în Legea Educației ”copii cu performanță înaltă școlară”, se spune la noi. Și atunci încadrarea trebuie făcută, nu din această perspectivă a performanței școlare, dar din perspectiva capacității cognitive a prelucrării informații.”

Poți urmări întreaga emisiune pe link-ul de mai jos:

https://www.google.com/search?client=firefox-b-d&q=Geniile+Rom%C3%A2niei+%E2%80%93+o+resurs%C4%83+uman%C4%83+nevalorificat%C4%83#fpstate=ive&vld=cid:307322e0,vid:9Oes8GrpYdA,st:0

ULTIMELE ARTICOLE

Astmul și prevenirea apariției sale

Astmul și prevenirea apariției sale. Astmul este o afecțiune cronică a căilor respiratorii. Este caracterizată prin inflamația și îngustarea acestora, care duce la dificultăți...

Ghid pentru părinți: Cum să sprijini un elev de succes

Ghid pentru părinți: Cum să sprijini un elev de succes. Educația este unul dintre cei mai importanți factori care determină succesul viitor al unui...

Păstrează-ți calmul când copilul nu e calm

Păstrează-ți calmul când copilul nu e calm. A fi părinte este o călătorie plină de bucurii, dar și de provocări. Una dintre cele mai...

Este posibil să prevenim diabetul doar cu un stil de viață sănătos?

Este posibil să prevenim diabetul doar cu un stil de viață sănătos? Diabetul este o afecțiune metabolică cronică caracterizată prin niveluri ridicate de glucoză...