Gelozia poate transforma oamenii în adevărați monștri, care nu mai gândesc rațional atunci când au cea mai mică insecuritate. Mame, copii, bunici cu suflete chinuite sunt torturați în propriile case din care, de cele mai multe ori, nu au voie să iasă. Victimile pierd orice contact cu lumea exterioară, cu realitatea, iar întregul lor univers există doar în jurul agresorului.
Camelia (nume fictiv pentru protejarea identității unui caz real) a crescut într-un centru de plasament, fără să simtă căldura și iubirea unei familii, iar atunci când a găsit pe cineva care să îi spună că o place, și-a pus toată încrederea în el că totul va fi bine. Și a fost. Până când s-au mutat împreună.
”El știind situația mea, că nu aveam părinți, nu aveam la cine să apelez, unde să mă duc, cardul meu cu salariu era la el tot timpul, a profitat de acest lucru și făcea ce voia din mine. Tot timpul eram vânătă pe față, arătam ca un dalmațian, nici bine nu îmi trecea o vânătaie, că îmi făcea alta.
Luam bătaie și dacă scăpam ceva pe jos, din greșeală, nu aveam voie să greșesc niciodată. El tot timpul mă desconsidera și mă compara cu alte persoane cu alte fete că ”uite ești proastă, ești urâtă, nu te îmbraci ca respectiva.” Am ajuns să cred că are dreptate și că se poartă așa cu mine pentru cum sunt eu.”
Ziua în care afli că vei deveni mamă ar trebui să fie cea mai fericită zi, dar pentru Camelia a fost ziua în care a realizat că greul abia începe.
”Repara o motocicletă și mi-a cerut să îi dau o șurupelniță, ia-m dat, dar nu era cea pe care o voia el și de nervi mi-a dat cu pumnul în coastă și mi-a fisurat coasta.
Am mers la spital să fac o radiografie, doctorița m-a întrebat dacă sunt însărcinată și cum nu știam sigur m-a trimis să fac o ecografie.
Când m-am dus la ecograf eram în 2 luni și jumătate. Însărcinată și cu coasta ruptă. Apoi am luat bătaie pentru că nu făceam avort.
După ce am născut și mai multă bătaie am luat pentru că plângea copilul dacă îl lua el în brațe și la mine nu plângea.
A bătut și copilul. La 2 luni și jumătate i-a învinețit obrăjorul și i-a înroșit ochișorul. Eram neputincioasă. Simțeam nevoia să plec, dar nu aveam unde”
Până într-o zi când soarele a răsărit și în viața Cameliei datorita Asociației Touched România, care i-au oferit un cămin pentru ea și copilul ei.
Astăzi se simte în siguranță și reușește să povestească, cu seninătate, despre chinurile prin care a trecut, pentru a fi o motivație și pentru alte femei.
Întreaga poveste a Cameliei poate fi găsită în link-ul de mai jos:
